Phenianul, vizat de un „atac sângeros” al SUA

0

Statele Unite pregătesc un „atac sângeros” împotriva Coreii de Nord, ce vizează distrugerea capacităţilor nucleare dezvoltate de liderul de la Phenian, Kim Jong-Un.

Una dintre opţiunile pe care le au în vedere SUA ar fi distrugerea unui sit de lansare a unei rachete nucleare înainte ca Phenianul să îl folosească pentru un nou test nuclear. Într-un alt scenariu, SUA ar putea distruge depozitele de arme nucleare al Coreii de Nord.

Administraţia Trump mizează şi pe o acţiune de intimidare care să împiedice un eventual gest necugetat ce l-ar avea în vedere preşedintele Kim Jong-Un. Pe de altă parte, americanii iau în calcul şi eventuale negocieri cu regimul de la Phenian, deşi acestea par să nu fie posibile la ora actuală, dar nici excluse la un moment dat.

„Pentagonul încearcă să găsească soluţii care să-i permită o lovitură dură, să le atragă atenţia nord-coreenilor şi să le arate că noi vorbim serios”, a declarat o fostă oficialitate a serviciilor de securitate americane publicaţiei The Telagraph.

Săptămâna trecută, senatorul republican Lindsey Graham a declarat publicaţiei Atlantic că sunt 30% şanse ca Trump să folosească opţiunea militară, iar în cazul în care Phenianul ar testa altă armă nucleară, acest procent se va ridica la 70%.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.