”Game of Thrones”, cel mai piratat serial

0

Pentru cel de-al şaselea an consecutiv, ”Game of Thrones” se află în fruntea clasamentului celor mai piratate seriale de pe internet în 2017, top alcătuit de blogul Torrentfreak şi preluat de ediţia online a revistei Esquire.

”Game of Thrones” a fost afectat anul acesta de mai multe incidente cibernetice printre care se numără şi postarea online, mai devreme decât era prevăzut, a episodului patru de către angajaţii unui distribuitor HBO din India, întâmplare care a dus la arestarea acestora. HBO a fost de asemenea victima piraţilor cibernetici la începutul anului când mai multe scenarii ale unor seriale precum ”Curb Your Enthusiasm” sau ”Ballers” au ajuns pe internet înainte de a fi difuzate, notează Esquire.

Hackerii au cerut o sumă neprecizată de bani în schimbul returnării datelor, însă aceste incidente nu au afectat ratingul serialului. Potrivit New York Times, episodul final al sezonului al şaptelea a avut o audienţă record de 12,1 milioane de telespectatori, cu o audienţă totală de 16,6 milioane de persoane după includerea vizualizărilor de pe HBO Go şi aplicaţia HBO Now.

Pe poziţia a doua în topul serialelor piratate se află ”The Walking Dead”, urmat de ”The Flash” şi ”The Big Bang Theory”, singura comedie din clasament.

Nou intrate pe lista de anul acesta sunt ”Rick & Morty”, ”Prison Break” şi ”Sherlock”, pe locurile cinci, şase şi respectiv şapte, toate seriale care au revenit după o pauză de cel puţin doi ani.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.