Licitație pentru drepturile de transmisie ale Ligii 1

0

LPF a anunțat, miercuri, printr-un comunicat de presă semnat de președintele Gino Iorgulescu, că vrea să vândă drepturile de transmisie radio ale meciurilor din Liga 1

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat că va organiza o licitație pentru a cesiona drepturile de transmisie, din sezonul 2018-2019. Operatorii de radiodifuziune vor putea depune oferte in întervalul 8-12 ianuarie. O comisie din cadrul LPF va stabili ofertele calificate și va desemna operatorul câștigător al procedurii.

În acest moment, drepturile de transmisiune radio sunt deținute în exclusivitate de Radio România Actualități.

Criterii de calificare a ofertelor:

– operatorul de servicii de radiodifuziune să îndeplinească toate condițiile necesare funcționării, în conformitate cu legislația aplicabilă. Dovada îndeplinirii acestei condiții se va face prin depunerea unei declarații pe propria răspundere în acest sens, semnată de reprezentantul legal al respectivului operator;

– operatorul de servicii de radiodifuziune va asigura toate condițiile tehnice necesare transmisiunii radio corespunzătoare a meciurilor de fotbal și va asigura prezența unui comentator sportiv la disputarea fiecărui meci de fotbal în vederea realizării unei transmisii live a respectivului meci, pe o perioadă de minim 12 minute (continuu sau în fracții de transmisiune, în funcție de formatul emisiunilor sportive ale postului respectiv). Dovada îndeplinirii acestei condiții se va face prin depunerea unei declarații pe propria răspundere în acest sens, semnată de reprezentantul legal al respectivului operator;

– postul radio aparținând operatorului de servicii de radiodifuziune dispune de acoperire de minim 90% a teritoriului României. Dovada îndeplinirii acestei condiții va fi făcută printr-o certificare emisă de autoritățile abilitate.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.