Prizonierii eliberaţi, primiţi triumfal la Kiev

Sute de ucraineni s-au adunat la aeroportul din Kiev pentru a primi, în noaptea de miercuri spre joi, zeci de militari şi civili eliberaţi din captivitate într-un schimb masiv de prizonieri cu rebelii proruşi, relatează AFP.

Fluturând steaguri ucrainene, ei i-au aclamat cu aplauze pe pistă, strigând „Glorie Ucrainei! Slava eroilor!”, pe prizonierii coborând din avionul de transport care i-a adus la Kiev, potrivit imaginilor difuzate în direct de mai multe canale ucrainene.

„Dragi prieteni, pentru voi este o zi foarte importantă”, a declarat în limba ucraineană ambasadoarea Franţei, Isabelle Dumont, care l-a însoţit pe preşedintele Petro Poroşenko în estul separatist al ţării, pentru a se întâlni cu aceşti bărbaţi şi femei imediat după eliberarea lor miercuri.

Autorităţile ucrainene şi separatiştii proruşi care controlează o parte din estul ţării au făcut un schimb de peste 300 de prizonieri miercuri, într-una dintre cele mai importante operaţiuni de acest fel în aproape patru ani de război.

Rezultatul unor negocieri dificile la care a participat preşedintele rus Vladimir Putin mai multe săptămâni, această operaţiune a implicat 73 de prizonieri deţinuţi în cele două „republici” autoproclamate de rebeli şi 233 deţinuţi de autorităţile de la Kiev, aminteşte France Presse.

Acesta este primul schimb de prizonieri în ultimele 15 luni între beligeranţi şi al doilea cel mai important de la izbucnirea conflictului în 2014. El a avut loc pe linia frontului, în apropierea localităţii Gorlivka, la circa 40 km nord-est de ”capitala” separatistă Doneţk, şi a durat mai multe ore.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.