Concertele de vis ale lui 2018

Violonistul David Garrett, pianistul Richard Clayderman, Lara Fabian, legendara trupă Foreigner, Judas Priest sau Rag’n’Bone Man, autorul hitului „Human”, se numără printre artiştii care vor putea fi văzuţi în 2018, informează Agerpres.

Dintre evenimentele anului 2018 nu lipsesc spectacolele oferite de celebrul Michael Flatley, care revine la Bucureşti cu show-ul „Dangerous Games”, şi nici festivalurile UNTOLD Festival, AWAKE Festival sau Summer Well.

Anul 2018 va fi deschis de Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheaţă din Sankt Petersburg care va aduce la Sala Palatului, pe 15 ianuarie, spectacolul „Lacul Lebedelor, pe acordurile muzicii lui P.I. Ceaikovski.

Alexandra Uşurelu revine, pentru al treilea an consecutiv, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, la Sala Mare, pe 29 ianuarie, cu un nou concert spectaculos. Artista va fi însoţită pe scenă de o distribuţie specială ce va cuprinde printre altele coarde, suflători şi un cor.

Luna ianuarie se va încheia cu Horia Brenciu & HB Orchestra care vor concerta, pe 30 ianuarie, la Berăria H.

Holograf revine pe 14 februarie, la Sala Palatului, cu o seară romantică cu melodii precum „Dragostea mea”, „Să nu-mi iei dragostea”, „Ţi-am dat un inel” sau „Eşti aşa frumoasă”, în cadrul concertului „Holograf – Best Ballads”.

În februarie revine la Bucureşti şi regina muzicii fado, Maritza. Artista va concerta pe 17 februarie, la Sala Palatului, şi promite publicului român un show de cel puţin 75 de minute.

Trupa din Republica Moldova Carla Dreams va concerta pe 20 februarie la Berăria H, în timp ce Andra va putea fi văzută, pe 23 şi 24 februarie, în două concerte „Aievea”, care se vor desfăşura la Sala Palatului din Capitală.

Tot la Sala Palatului va putea fi ascultat, pe 26 februarie, şi celebrul bariton spaniol Carlos Marin care va aduce la Bucureşti un show vibrant şi incendiar. Invitată specială este cântăreaţa şi actriţa spaniolă Innocence.

Artista de origine olandeză Caro Emerald revine şi ea la Sala Palatului, pe 28 februarie, în cadrul unui concert care face parte din turneul „Emerald Island”.

Pianistul Richard Clayderman revine la Sala Palatului pe 8 martie cu un cadou frumos pentru femeile din România – un concert dedicat lor, cu un show plin de delicateţe şi romantism.

Celebra trupă de hip-hop B.U.G. Mafia, fondată în în 1993 de Tataee (Vlad Irimia), Caddillac (Dragoş Vlad-Neagu) şi Uzzi (Alin Demeter), va concerta pe 17 martie, la Arenele Romane (în cort încălzit).

Russian Cossack State Dance Company va aduce pe 26 martie, la Sala Palatului, un show cu o coregrafie care combină elemente de gimnastică, de acrobaţie, balet cu dans clasic şi modern, toate completate de muzică live şi costume spectaculoase

Celebra cântăreaţă Lara Fabian revine şi ea în România, pe 29 martie, pentru două concerte, primul la Sala Palatului, urmat, două zile mai târziu, de un show la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Lara Fabian îşi va prezenta, în cadrul spectacolelor, noul său album, „Camouflage”. Din show-ul artistei nu vor lipsi hit-urile „Je t’aime” şi „Je suis malade”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.