Eveniment — 05 ianuarie 2018
Maria Grapini, moderator al unei conferințe internaționale pe tema Balcanilor

Debutul lui 2018 se scrie în forță, pentru umanista Maria Grapini, care își respectă promisiunile făcute celor pe care îi reprezintă la Bruxelles, prin acțiuni de impact, dedicate promovării României, la cele mai înalte standarde. Artiștii, producătorii, întreprinzătorii, tinerii, cu toții vor fi în luminile rampei, în inima Europei, pe 10 ianuarie, la mega-evenimentul găzduit de patru europarlamentari: Maria Grapini, Georgi Pirinski (Bulgaria), Kostadinka Kuneva (Grecia) și Neoklis Sylikiotis (Cipru).

Cvartetul european propune asistenței, care se anunță a fi numeroasă și importantă, două sesiuni de conferințe, sub egida ”Balcanii și Sud-Estul Mediteranei; Amintiri Împărtășite, Viitor Comun”, un spectacol artistic extraordinar și o expoziție de produse culinare balcanice din țările organizatoare.

Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, va modera Conferința “Viitor comun într-o Europă reînnoită -Aspecte politice”, care va reuni nume importante din Parlamentul European, reprezentanți politici, studenți, invitați din întreaga Europă. Se va vorbi, dar și dezbate interactiv, pe tema fierbinte a Balcanilor la fel de fierbinți, în context European și nu numai.

Umanista îi va avea alături și pe românii din țară, parte a unei delegații pe care a invitat-o la Bruxelles, cu această ocazie, precum și mass-media națională și internațională.

La evenimentul din 10 ianuarie va fi prezent și ambasador Luminiţa Teodora Odobescu – Reprezentant Permanent al României la Uniunea Europeană.

Startul acțiunii celor patru europarlamentari se va da, la orele 13,30, prin deschiderea expoziţiei fotografului bulgar Ivo Hadjimishev, expoziție ce reunește fotografii din Grecia, Bulgaria, Romania, Turcia, Albania, FYROM, Serbia, Muntenegru, Bosnia şi Herzegovina.

Maria Grapini va oferi Europei, strânse la evenimentul major din 10 ianuarie, un moment artistic de excepție, în interpretarea maestrului român de nai, Nicolae Voiculeț, urmat de spectacolul ansamblului Zamfira.

“Mă bucur că România va fi prezentă la acest eveniment, mă bucur că o reprezint, și de această dată, am pregătit îndelung conferința și expoziția, evident cu tot dragul! Am invitat artiști de marcă ai țării noastre și producători de asemenea, sperăm într-un moment minunat care să fie, din nou, apreciat de invitații noștri, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată! Europa iubește muzica noastră, adoră mâncarea românească, primesc felicitări, și după luni întregi de la evenimentele pe care le organizez sau moderez! România merită să fie în centrul atenției și asta mă străduiesc să fac, zi de zi, la Bruxelles. Îi aștept, cu interes, pe toți cei care doresc să fie alături de mine, de noi, de români, pe 10 ianuarie, în Parlamentul European!”, a declarat umanista Maria Grapini.

Related Articles

Share

About Author

(0) Readers Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *