Tânăr, înjunghiat lângă stația de metrou Politehnica
Un bărbat în vârstă de 26 de ani a fost înjunghiat joi seară în zona staţiei de metrou Politehnica.
Cazul tânărului care a reclamat că a fost agresat într-un parc din apropierea staţiei de metrou Politehnica din Capitală a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Procurorii fac cercetări pentru tentativă de omor şi încearcă să găsească faptaşul.
”Având în vedere diagnosticul tânarului, precum si circumstantele comiterii agresiunii, cauza a fost preluată de caătre Parchetul de pe lânga Tribunalul Bucuresti şi Serviciul Omoruri, cercetările fiind desfasurate sub aspectul savarsirii infractiunii de tentativa de omor”, au anunţat reprezentanţii Poliţiei Capitalei.
Victima are 26 de ani şi se pare că ar fi fost înjunghiată în spate de o persoană pe care acum poliţiştii încearcă să o găsească.
Joi seară, în jurul orei 19.00, prin apel 112, un tânăr a sesizat că a fost victima unei agresiuni, în timp ce se afla într-un parculet din apropierea unei statii de metrou de pe raza Sectorului 6 – zona Politehnica.
Tânărul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, iar poliţiştii au demarat cercetările.
„În aceasta seară, in jurul orei 19.00, prin apel 112, un tânăr a sesizat că a fost victima unei agresiuni, în timp ce se afla într-un parculeţ din apropierea unei staţii de metrou de pe raza sectorului 6 – zona Politehnica. Tânărul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă politişti din cadrul secţiei competente care au demarat investigaţiile în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs agresiunea, cât si pentru identificarea făptuitorului”, transmite Poliţia Capitalei.