Cresc salariile în Administrația Prezidențială

Share:

Majorări importante de salarii în Administrația Prezidențială. Angajații de la Cotroceni beneficiază de creșteri prevăzute în legea salarizării, transmite România TV.

Legea salarizării unitare a bugetarilor prevede creșteri ale salariilor brute de 25% pentru salariații de la stat începând cu 1 ianuarie 2018.

Salariul preşedintelui va urca cu 25% în acest an, ajungând de la 17.400 lei la 21.750 lei, în timp ce un consilier prezidenţial va câştiga până la 19.031 lei. Un consilier de stat din Administraţia Prezidenţial va primi un salariu de 14.500 lei, în timp ce unui director îi vor creşte veniturile de la 10.627 lei, la 13.283 lei. De o creştere salarială de 25% vor beneficia şi şefii de servicii, ale căror venituri vor urca până la 11.883 lei.

Noile reguli de salarizare pentru bugetari au intrat în vigoare vara trecută și sunt cuprinse în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. S-a stabilit în lege ca 1 ianuarie 2018 să aducă o creștere de 25% a salariilor unora dintre bugetari, alte creșteri urmând să se înregistreze puțin mai târziu anul acesta pentru alți angajați de la stat.

„Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25 (o limitare la 30% din suma salariilor și altor indemnizații pentru fiecare ordonator de credite – n.red.), în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții”, scrie în lege.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.