Maria Grapini și-a prezentat, la Timișoara, raportul de activitate din PE

0

În peste 600 de pagini, europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a oferit, la Timișoara, celor interesați de activitatea impresionantă din PE, raportul său de activitate, de la preluarea mandatului și până în prezent. Acesta este, în fapt, o carte care conține interpelări, rapoarte, avize, declarații scrise, propuneri de rezoluții, luări de cuvânt în plen, întrebări cu răspuns scris, declarații politice, evenimente organizate, apariții în mass-media. Volumul este impresionant și confirmă clasamentul realizat, la finele anului trecut, de Ziarul Bursa: Maria Grapini este cel mai reprezentativ europarlamentar român!

În cuvântul adresat cititorilor raportului de activitate, umanista se declară convinsă că, în cei zece ani de la aderare, România a făcut progrese în multe domenii, cu precizarea că mai avem destule de recuperat.

“Sunt proeuropean și susțin UE pe principii democratice, cu respectarea drepturilor egale pentru toți cetățenii europeni, indiferent de țara în care trăiesc. Dialogul, comunicarea, și nu confruntarea, sunt soluțiile pentru dezvoltarea  țărilor europene. În țara mea, cetățenii au așteptări, sunt proeuropeni într-o mare majoritate, ăși doresc o consolidare a democrației care să le asigure un acces mai bun la piața muncii, o mai mare solidaritate și o securitate socială mai bună. Din politicile UE nu trebuie să lipsească cele sociale, bazate pe solidaritate, respectarea valorilor naționale și bună guvernare. Doar uniți în diversitate putem fi puternici într-o lume globală!”, scrie Maria Grapini.

Europarlamentarul PPU-sl s-a bucurat, până în prezent, de o presă bună, numeroase dintre luările sale de poziție fiind preluate în mass-media centrală, dar și în cea europeană. Raportul le trece în revistă și pe acestea.

Maria Grapini a declarat, la Timișoara, că intensitatea acțiunilor sale, implicarea în promovarea României și a românilor vor fi la fel de intense, și pe viitor.

“Ne aflăm în anul Centenarului României, un an în care avem ocazia să demonstrăm și sper s-o facem cu toții că suntem o națiune unită și puternică, cu ținte precise și obiective ambițioase. Merităm să fim în prima linie a UE, haideți să contribuim cu toții și să facem din 2018 Anul României!”, a mai spus europarlamentarul PPU-sl.

maria grapini banner

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.