Noul președinte al Academiei Române, ales pe 5 aprilie

0

Noul preşedinte al Academiei Române va fi ales de Adunarea Generală a acestui for în data de 5 aprilie, urmând ca pe 20 aprilie să fie desemnaţi vicepreşedinţii şi secretarul general.

„Pe data de 5 aprilie vom organiza Adunarea Generală a Academiei Române pentru alegerea noului preşedinte, după care, pe 20 aprilie, vom face următoarea Adunare Generală pentru alegerea vicepreşedinţilor şi secretarului general”, a declarat marţi pentru Agerpres acad. Cristian Hera.

După decesul lui Ionel Valentin Vlad, pe 24 decembrie 2017, prezidiul Academiei l-a ales, pe 5 ianuarie, pe Cristian Hera în funcţia de preşedinte al acestui for, pe trei luni, până la organizarea de noi alegeri pentru conducerea instituţiei.

Printre posibilii candidaţi la funcţia de preşedinte al Academiei Române s-ar număra profesorul Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, acad. Bogdan Simionescu, actual vicepreşedinte al Academiei, acad. Victor Voicu, în prezent secretar general al instituţiei, şi acad. Viorel Barbu, fost preşedinte al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.