Cresc comenzile în industria prelucrătoare

0

Comenzile noi în industria prelucrătoare, în termeni nominali, au crescut cu 17,4% în noiembrie 2017 faţă de aceeaşi lună din anul precedent, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Cel mai mult au crescut comenzile din industria bunurilor de capital (+20,1%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+17,6%), industria bunurilor intermediare (+15,6%) şi industria bunurilor de uz curent (+8,0 %).

Comparativ cu octombrie 2017, comenzile noi în industria prelucrătoare au scăzut cu 3,5%, ca urmare a scăderilor înregistrate în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-10,4%), industria bunurilor de capital (-4,6%) şi industria bunurilor intermediare (-1,9%). Industria bunurilor de uz curent a crescut cu 1,5%.

În perioada ianuarie – noiembrie 2017, comenzile noi au crescut pe ansamblu cu 12,7%, datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+26,8%), industria bunurilor intermediare (+16,4%), industria bunurilor de capital (+11,2%) şi industria bunurilor de uz curent (+4,2%).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.