Frig, lapoviță și ninsoare, în aproape toată țara

Ploile se transformă treptat în lapoviţă şi ninsoare iar temperaturile scad sub pragul gerului în cea mai mare parte a ţării.

Schimbarea vremii se va produce chiar de astăzi şi o să fie drastică pentru o mare parte a ţării. La această oră încă vorbim de o vreme de toamnă. Plouă în zonele din sudul ţării, la munte sunt deja ninsori, iar în Moldova ploile se vor transforma în ninsoare. Vântul va creşte în intensitate treptat.

Temperaturile sunt în scădere. Vom avea minime sub pragul gerului în estul Transilvaniei, duminică dimineaţa, iar la începutul săptămânii viitoare, gerul cuprinde Transilvania, bună parte a Moldovei, Maramureşul.

PROGNOZA METEO SAMBATA Vremea se va răci în toată țara. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 și 5 grade, iar cele minime, în general, între -8 și -2 grade. Cerul va fi mai mult noros, exceptând nord-vestul și parțial centrul teritoriului unde noaptea va deveni variabil. Se vor semnala precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare local în Oltenia și Moldova și pe arii restrânse în Muntenia și Transilvania și mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare local în Dobrogea, Banat și Crișana.

La munte vor fi numai ninsori. Vântul va avea intensificări temporare în sudul, sud-estul și pe arii restrânse în centrul și nord-vestul țării, cu viteze la rafală în general de 45…55 km/h, mai mari pe litoral și pe Clisura Dunării unde vor atinge 60…70 km/h.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Vremea va continua să se răcească față de intervalul anterior, astfel că maxima termică va fi de 0…1 grad, iar minima de -5…-3 grade. Cerul va fi mai mult noros, însă doar trecător, ziua, este posibil să fulguiască. Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală în general de 45…50 km/h.

PROGNOZA METEO DUMINICA Vremea va continua să se răcească, astfel încât în cursul nopții va deveni geroasă local în nordul și centrul țării și pe spații mici în rest. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare ziua, când va ninge slab pe arii restrânse în sud-vest și pe litoral și cu totul izolat în rest. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări mai ales în sudul și sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între -6 grade în estul Transilvaniei și 3 grade prin Banat, iar cele minime, în general, între -15 și -5 grade.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Vremea va fi rece, cu cerul variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -2 grade, iar cea minimă va fi de -8…-7 grade.

PROGNOZA METEO LUNI Vremea se va menține rece, local geroasă dimineața și noaptea cu precădere în regiunile nordice și centrale. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab până la moderat, cu ușoare intensificări în sudul Banatului și pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între -7 și 2 grade, iar cele minime, în general, între -17 și -7 grade.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Vremea se va menține mai rece decât în mod normal pentru această perioadă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -2 grade, iar cea minimă va fi de -9…-7 grade, posibil ușor mai scăzută în zona periferică.

PROGNOZA METEO DE MARTI PANA VINERI Valorile termice vor fi în creștere ușoară îndeosebi în a doua parte a intervalului. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în majoritatea regiunilor.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.