Rusia amenință Republica Moldova

0

Maria Zakharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, a declarat, joi, că Moscova are dreptul de a reacţiona la promulgarea legii antipropagandă din Republica Moldova, argumentând că pachetul legislativ discriminează presa rusă.

„Cu regret, constatăm că acest document discriminează în mod clar presa rusă. Aceasta este un nou atac dus împotriva Rusiei al majorităţii parlamentare. Din punctul nostru de vedere, confirmând angajamentul internaţional privind principiul reciprocităţii, ne rezervăm dreptul de a lua măsuri”, a declarat Zakharova.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe a criticat majoritatea parlamentară din Chişinău, argumentând că are un comportament rusofob şi că are derapaje de la normele democratice.

„În acest mod, forţele rusofobe din Parlamentul Republicii Moldova au impus încă o dată poporului voinţa lor, încălcând dreptul fundamental al accesului liber la informare. Aceasta indică faptul că ţara se abate tot mai mult de la normele democratice, orientându-se spre practicile totalitare şi eliminând punctele de vedere alternative”, a continuat Zakharova, adăugând că Moscova consideră că situaţia în cauză necesită reacţia nu doar a OSCE, dar şi a reprezentanţilor Uniunii Europene.

Declaraţiile oficialului rus au fost făcute la o zi după ce Andrian Candu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, a promulgat legea antipropagandă ce prevede interzicerea programelor de televiziune şi radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic altele decât cele produse în statele membre ale UE, SUA, Canada şi în statele care au ratificat Convenţia Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.