Sprijin financiar pentru comasarea terenurilor agricole

0

Micii fermieri care vor să cedeze voluntar terenurile agricole pentru comasare pot primi un sprijin financiar de până la 1.500 de euro/an prin intermediul submăsurii 6.5 „Schema pentru micii fermieri” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Potrivit informaţiilor publicate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), măsura a fost deschisă la începutul acestui an şi este activă până la data de 11 mai 2018, informeaza Agerpres.

Fondurile europene disponibile pentru această sesiune de primire a cererilor de finanţare sunt în valoare de 12.290.531 euro.

„Valoarea sprijinului ajunge până la 1.500 de euro/ an şi reprezintă 120% din suma anuală pe care fermierul a primit-o în ultimul an în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I (plăţi directe către fermieri). Pragul de calitate lunar stabilit pentru intervalul 8 ianuarie 2018 – 8 februarie 2018 este de 25 de puncte şi scade treptat până la pragul minim de 3 puncte în ultima lună a sesiunii (11 aprilie 2018 – 11 mai 2018)”, precizează AFIR.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.