Eveniment — 13 ianuarie 2018
Umaniștii Mariei Grapini îl omagiază pe Mihai Eminescu și la Timișoara

Momentul 15 ianuarie este unul de importanță evidentă pentru oamenii din jurul europarlamentarului PPU-sl, Maria Grapini, fie că sunt din Timișoara sau din alte orașe ale țării, astfel că, an de an, umaniștii organizează acțiuni de suflet, cu oameni pe măsură! Eminescologi sau nu, aceștia marchează memoria poetului nepereche, pentru că așa simt, nu pentru că așa trebuie.

Anul acesta, Maria Grapini și-a adaptat, din nou, programul încărcat, tocmai pentru a fi, duminică, 14 ianuarie, la Timișoara, alături de umaniștii din PPU-sl Timiș, la acțiunea care va începe, la orele 12:30, la bustul lui Mihai Eminescu, de lângă Catedrala Mitropolitană. După slujbă, umanista va depune o jerbă și va participa la un moment poetic și muzical, oferit de Asociația Seniorilor din Timișoara, împreună cu mai tinerii colegi din Organizația de Tineret, chiar în fața monumentului.

Ulterior, Maria Grapini și cei prezenți vor vorbi despre Eminescu, științific și documentat, la Cafeneaua Umanistă, unde vor fi profesori universitari și oameni de cultură din Timișoara.

„Spun, de câte ori am ocazia: 15 ianuarie 1850 este ziua zero a poeziei românești, momentul nașterii Eminului nostru iubit, o zi pe care, dacă iubim țara aceasta, n-avem cum să n-o fixăm în memorie, cât om trăi. Eminescu a fost, indiscutabil, un precursor al unităţii naţionale, un cărturar care a militat, în scurta, dar impresionanta lui viață, pentru înfăptuirea unui nobil ideal: unitatea spirituală a românilor de pretutindeni. Trebuie să redevenim uniți, iar România merită să fie cunoscută prin ceea ce are mai de preț, tradiții, cultură, artă, inteligență, talent. Știți că nu uit, NICIODATĂ, ziua de 15 ianuarie, nu mă lasă istoria, cultura, conștiința! Îi aștept pe timișoreni, să ni se alăture, duminică!”, a declarat umanista Maria Grapini.

Related Articles

Share

About Author

(0) Readers Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *