Discuții de lucru între cele două Corei pe 15 ianuarie

0

Coreea de Nord şi Coreea de Sud au convenit să poarte discuţii de lucru pe 15 ianuarie în Pavilionul Tongil pe partea nord-coreeană a satului de la frontiera celor două ţări unde a fost semnat armistiţiul în Războiul din Coreea (1950-53), a anunţat Ministerul Unificării sud-coreean sâmbătă într-un comunicat.

Delegaţia condusă de ministrul unificării Cho Myung-kyun va fi trimisă pentru a purta discuţii cu privire la perspectivele Coreii de Nord de a trimite o delegaţie din sportivi şi personal auxiliar la Jocurile Olimpice (JO) de iarnă din Coreea de Sud, a declarat ministerul în acest comunicat, citat de Reuters.

Convorbiri intercoreene au loc alternativ la Casa Păcii, pe partea sud-coreeană a satului Panmunjom în zona demilitarizată, precum şi la Pavilionul Tongil din Nord.

Ministerul a declarat sâmbătă mai devreme că Coreea de Nord a propus discuţiile pe 15 ianuarie în legătură cu această chestiune.

„În plus, ministerul a cerut un răspuns rapid la propunerea Coreii de Sud pe 12 ianuarie pentru a avea discuţii la nivel de lucru despre participarea Nordului la Jocurile Olimpice de iarnă de la Pyongchang”, a adăugat ministerul sud-coreean.

Oficiali din Nord şi Sud au anunţat la începutul acestei săptămâni că au convenit să organizeze negocieri pentru a rezolva problemele şi a evita conflictele accidentale, după primul lor dialog oficial în peste doi ani pe fondul tensiunilor ridicate asupra programului de arme nord-coreean.

Seulul a anunţat de asemenea că încearcă să formeze o echipă combinată de hochei feminin cu Nordul. Potrivit unui oficial nord-coreean al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), comitetul examinează propunerea, în timp ce cele două părţi vor avea de asemenea discuţii găzduite de CIO la 20 ianuarie.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.