Maria Grapini și umaniștii săi l-au sărbătorit pe Mihai Eminescu la Timișoara

Zona bustului marelui Mihai Eminescu, aflată, într-o simbolistică extraordinară, lângă Catedrala Mitropolitană din Timișoara, a prins viață, duminică, 14 ianuarie, datorită acțiunii girate de către europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini. Împreună cu umaniștii din organizațiile locale și județene, Grapini a depus o jerbă și i-a oferit, întru memorie veșnică, poetului nepereche un moment emoționant: s-au recitat poezii, s-au cântat cele mai frumoase melodii, compuse pe versurile sale, dar și Imnul României, sub privirile timișorenilor care ieșeau de la slujba duminicală. Acțiunea umanistă i-a cuprins, deopotrivă, pe tineri și pe seniori, corul Asociației Seniorilor din Timișoara fiind, din nou, de o sensibilitate apreciată public.

Ulterior omagiului adus la bustul din centrul orașului, europarlamentarul, umaniștii, dar și oamenii care s-au alăturat acțiunii au participat la Cafeneaua Umanistă, într-un loc situat fix lângă clădirea în care Eminescu a stat, într-una din vizitele făcute, pe când avea 16 ani. Atmosfera caldă, de întoarcere în timp, a fost conferită de istorisirile a două doamne profesor, Viorica Bălteanu și Luciana Ianculescu, care au prezentat date inedite despre omul, poetul, prozatorul, filozoful, cronicarul Mihai Eminescu, așa cum Maria Grapini a insistat să fie prezentat.

De altfel, europarlamentarul umanist a declarat că memoria marelui poet este, pe nedrept, insuficient prețuită și păstrată, dovadă fiind și faptul că, la bustul său, singurele flori prezente aparțin umaniștilor. Timișoara părea, duminică, prea puțin interesată de 15 ianuarie 1850…

Cafeneaua umanistă a fost animată, unii au recitat, alții au cântat, s-a vorbit despre marele poet, științific sau mai puțin, timp de ore bune. În discuții au intervenit și Silvia Hârceagă (cenaclul Seniorii din cadrul Asociației Seniorilor Timișoara), dar și Monica Condan, profesor pensionar de limba franceză. S-a reconfirmat faptul că atunci „când ai un Eminescu, nu mai ești un popor sărac!”, după cum spunea Damian Ureche.

“Astăzi, noi l-am sărbătorit pe marele om de cultură, Mihai Eminescu! Suntem în Anul Centenarului, în Anul Culturii, aceasta este o ocazie extraordinară de a ne face văzuți și auziți! Ce fac autoritățile locale, ce se organizează în școli, n-am citit absolut nimic despre momentul Eminescu, marcat la noi! Am spus-o și-o repet: ca țară, ne putem vindeca prin educație și cultură! Trebuie să ne iubim țara, să încercăm s-o facem mai bună. E vorba de încredere, nu e România țara tuturor relelor! Să vorbim frumos despre ea, să ne susținem valorile, să fim constructivi, să nu demolăm!”, a declarat Maria Grapini.

Europarlamentarul le-a oferit celor mai activi participanți un cadou inedit: florile de colț, sculptate de un artist extraordinar din Argeș, Ion Rodoș, meșter popular și iubitor de țară, pe care Grapini îl va invita la Bruxelles, la o viitoare acțiune de promovare a României. Alături de flori, Grapini a oferit și cărți ale celor care cred cu tărie în țară și tricolor. Evenimentul s-a încheiat, de altfel, cu tricolorul desfășurat larg, pe melodia, cântată de sala întreagă, „C-așa-i românul”.

Maria Grapini și-a exprimat speranța că unitatea va guverna, la un moment dat, România, chiar dacă mai există voci disparate de acoperit, voci care, spre exemplu, îl consideră pe Eminescu nul – vezi declarațiile europarlamentarului Cristian Preda și alții care, în opinia umanistei, nu fac decât să se descalifice în ochii întregii lumi.

Acțiunile Mariei Grapini în Anul Centenarului vor fi numeroase și importante, aici și la Bruxelles, iar românii vor fi, cu siguranță, incluși în ele.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.