Un pompier din Alexandria s-a sinucis
Un pompier în vârstă de 33 de ani din cadrul Detaşamentului Alexandria al ISU Teleorman s-a sinucis. Parchetul Militar a preluat cazul.
Pompierul în vârstă de 33 de ani şi-a pus capăt zilelor în apartamentul în care locuia împreună cu soţia, scrie adevarul.ro. S-a spânzurat în debara, iar trupul neînsufleţit a fost găsit chiar de soţie care a sunat la 112.
Gestul militarului a şocat familia şi apropiaţii. Deocamdată, nu se cunosc motivele care l-ar fi împins pe pompierul de 33 de ani să-şi ia viaţa. Lucra în cadrul ISU „A.D.Ghica” din anul 2006, iar în activitatea derulată avea rezultate bune şi foarte bune, potrivit mr. Gelu Dragomir, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman.
Potrivit IPJ Teleorman, cazul a fost preluat de Parchetul Militar.