Divergențe UE-Marea Britanie pe tema Brexit

Prim vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a insistat luni ca Marea Britanie să indice mai clar ce tip de relaţie doreşte să negocieze cu UE după Brexit.

Prim vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a insistat luni ca Marea Britanie să indice mai clar ce tip de relaţie doreşte să negocieze cu UE după Brexit, relatează AFP. ‘Spuneţi-ne ce doriţi! Aceasta ar fi util’, a declarat numărul doi al Comisiei Europene, întrebat de jurnalişti despre declaraţiile recente ale ministrului britanic de finanţe, Philip Hammond, informează Agerpres.

Acesta din urmă a declarat publicaţiei germane Welt am Sonntag că Regatul Unit doreşte să menţină o relaţie ‘foarte apropiată’ cu UE, în pofida Brexit-ului. El a afirmat de asemenea că poate ‘înţelege această paranoia’ a europenilor de a vedea şi alte ţări că părăsesc UE după modelul britanicilor.

Dar ministrul britanic i-a sfătuit ‘să-şi sporească eforturile’ pentru ca UE să rămână atractivă, mai degrabă decât să adopte o atitudine punitivă faţă de Londra. ‘Nu puteţi să conduceţi un club dacă îi ameninţaţi constant pe membrii care decid să plece din el’, a atenţionat ministrul britanic de finanţe.

‘La început’, după votul britanicilor în favoarea Brexit-ului, ‘am auzit în unele state membre: ‘trebuie să fim atenţi ca aceasta să nu devină ceva atractiv”, a admis luni Frans Timmermans. ‘Dar, văzând ce se întâmpla în Marea Britanie, a durat doar câteva luni pentru ca opinia din toate statele membre să fie mai mult în favoarea UE decât a fost înainte’, a adăugat numărul doi al executivului european. ‘Tendinţa nu este ca liderii europeni să se teamă de un efect de contagiune al Brexitului, ci, dimpotrivă, aş spune’, a continuat el, estimând că acum europenii vor să înţeleagă mai bine ce relaţie doreşte să construiască Londra cu UE. ‘Trebuie să ştim exact ce vrea Marea Britanie şi apoi vom putea negocia’, a spus Timmermans.

Liderii statelor UE au aprobat la summitul lor din decembrie angajarea a ceea ce în poziţia de negociere a europenilor este considerată a doua fază a negocierilor, respectiv relaţia post-Brexit între Marea Britanie şi UE, după ce s-au înregistrat anumite progrese în cele trei dosare esenţiale pentru europeni, şi anume ‘factura’ Brexit-ului, drepturile cetăţenilor comunitari în Marea Britanie şi situaţia frontierei dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.

În această a doua fază a tratativelor europenii şi britanicii trebuie să finalizeze punctele din faza anterioară şi să se pună de acord asupra unei perioade de tranziţie post-Brexit şi asupra viitorului relaţiilor comerciale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.