Marine Le Pen vrea să grăbească sfârșitul UE

0

Alegerile generale din Italia de la 4 martie – în care partidele eurosceptice sunt de aşteptat să înregistreze bune rezultate – ar putea submina fatal Uniunea Europeană, a declarat liderul francez de extremă-dreaptă, Marine Le Pen, informează marţi dpa.

Aceste alegeri „ar putea marca cu siguranţă începutul unei noi Europe şi (vor fi) dovada că oamenii se opun Uniunii Europene, aşa cum se întâmplă acum”, a declarat ea ziarului Corriere della Sera.

Potrivit Corriere, şefa Frontului Naţional (FN) ar dori ca UE să evolueze într-o „Uniune a naţiunilor europene” (UEN) mai relaxată.

În Italia, formaţiunea lui Le Pen este un aliat al partidului antiimigranţi Ligia Nordului şi în interviul din Corriere ea a spus că apreciază de asemenea ideile Mişcării 5 Stele (M5S, populişti).

„Noi nu avem legături oficiale cu ei, dar toţi fac parte din aceeaşi dinamică ce urmăreşte să pună în discuţie actuala Uniune Europeană, apărată de Emmanuel Macron şi Angela Merkel”, a declarat ea, referindu-se la preşedintele francez şi cancelarul german.

Potrivit sondajelor de opinie, M5S, Liga şi un alt partid eurosceptic de extremă-dreaptă, Fraţii Italiei, ar putea câştiga împreună peste 45% din voturi.

Cu toate acestea, Liga Nordului şi M5S şi-au atenuat recent poziţia anti-UE, dând înapoi de la ideea organizării unui referendum asupra ieşirii din zona euro, iar M5S refuză să intre în coaliţii cu alte partide.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.