„Lettice și Leușteanul”, o savuroasă comedie la Teatrul Arte dell’Anima

„Lettice și Leușteanul” este o savuroasă comedie satirică, care spune, într-un stil plin de umor fin și nuanțat, British, povestea întâlnirii dintre Lettice Douffet (o femeie pasionată de istorie, teatru și bucătărie elisabetană), ghid turistic la Conacul Fustian, conac bântuit (în opinia ei) și Charlotte (Lotte) Schoen, aparent rigidul reprezentant al Consiliului Conservării și Protejării Obiectivelor Istorice ale Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.

Ca în fiecare loc de muncă, Lettice decide să urmeze „regula celor trei Δ, regulă moștenită de la mama ei, imaginând fapte grandioase petrecute pe Marea Scară a Conacului. Lotte o concediază, dar are revelația întâlnirii unui om „spectaculos”, pe care, săptămâni mai târziu, simte nevoia sa îl caute. Lotte îi va împărtăși acesteia faptul că a moștenit de la tatăl ei (proprietarul Editurii Perseus), „ochii” pentru frumos, pentru construcțiile cu arhitectură splendidă, care dau identitate.

Cele două petrec tot mai mult timp împreună, reînviind scene din istorie și, inevitabil, se produce un accident, care conduce la un proces public. Cel mai intrigat de toate întâmplările ciudate care declanșează accidentul este avocatul Bardolph, un profesionist prins fără voia sa în mrejele imaginației actriței Lettice Douffet.

★★„Lettice & Lovage este o nebunie de spectacol care merită văzut. Pentru că are ceva aparte. Pentru că e o comedie mai altfel, la care nu poți rămâne indiferent. E un spectacol viu, luminos, plin de surprize.” – Mădălina Mihai – Cultural2
★★„Mesajele întruchipate în tematica piesei, ne sunt învăluite de către autor într-o spumă de umor, de ironie, de satiră socială, într-un joc cu spectatorul, un joc în care inventează și reinventează pentru a ne trezi conștiința și înțelegerea. Un spectacol bun către care vă sfătuiesc să vă îndreptați fără nicio reținere.” Delia Marc – filme-cărți.ro★★
★★„Cei de pe scenă au fost energie pură, strălucire, dăruire, făcând din piesa lui Peter Shaffer un spectacol admirabil, dominat de un umor tipic britanic, care a stârnit reacții pozitive în public.” Cristina Mitrea – 4arte.ro★★
★★„Cei trei actori au jucat magistral, piesa reprezentând o încântare pentru cei prezenți în sală.” Iulian Badea – Cronica Română★★
★★„O nebunie de spectacol! Felicitări, Crina Lință, Ioana Pavelescu, Silviu Biriș, savuroși în roluri tragicomice, felicitări Geanina Hergheligiu, pentru acest spectacol!” Raluca Jugănaru – actrița.

Un text care ne reamintește că umorul și râsul vindecă. Să-i cinstim cum se cuvine pe acești oameni dăruiți și să mergem să-i vedem și să-i aplaudăm.” – Carmen Mușat-Coman – proprietar editura Cununi de Stele.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.