ANAF, încasări mai mari în 2017

0

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a încasat 214,95 miliarde lei, anul trecut, cu 7,8% peste 2016, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei remis, vineri, Agerpres.

‘Planul de încasări al ANAF pentru 2017 a fost de 214,37 miliarde lei. Conform datelor din trezorerie s-au încasat 214,95 miliarde lei. Această sumă reprezintă cea mai mare încasare anuală realizată de ANAF din 2003, anul înfiinţării instituţiei, până în prezent. Prin comparaţie, în anul 2017 s-a încasat cu 15,50 miliarde lei (7,8%) mai mult decât în anul 2016’, se arată în document.

Potrivit acestuia, realizarea planului de colectare a fost posibilă prin implementarea unor măsuri de îmbunătăţire a conformării voluntare, care au determinat o creştere anuală progresivă şi susţinută a ratei de colectare şi echilibrarea veniturilor bugetului general consolidat.

‘Liniile generale de acţiune au vizat verificarea cu prioritate a contribuabililor cu potenţial ridicat de evaziune şi fraudă fiscală, precum şi monitorizarea şi intervenţia operativă în domeniile cu grad ridicat de risc la evaziunea fiscală (produse accizabile, achiziţii intracomunitare, operaţiuni import/export). De asemenea, au fost desfăşurate controale inopinate şi acţiuni specifice pentru controlul activităţilor sezoniere şi acţiuni tematice de control desfăşurate în colaborare cu alte instituţii. Mai mult, în 2017 cuantumul sumelor declarate la bugetul general consolidat a fost de 217,12 miliarde lei, cu 7,55% mai mult decât în 2016. Gradul de conformare voluntară la plată a crescut de la 84,03% în 2016, la 85,44% în 2017’, informează ANAF.

TVA încasată efectiv în cele 12 luni ale lui 2017 a fost de 68,08 miliarde lei, comparativ cu 66,64 miliarde lei în 2016.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.