Bușoi critică sistemul de sănătate

Europarlamentarul PNL Cristian Buşoi a declarat, vineri, la Cluj, că sistemul de sănătate din România produce o nemulţumire generală.

El şi-a lansat, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, volumul „Cum vindecăm sistemul de sănătate din România – analiză, diagnostic şi soluţii concrete de reformă”.

Printre participanţi s-au numărat preşedintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, primarul Emil Boc şi fostul ministru al sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu.

„Sper ca această carte să vi se pară instructivă, interesantă şi să poată fi punct de pornire pentru ca, în primul rând, să găsim soluţii mai bune pentru sistemul de sănătate din România. (…) Dacă ar fi să ne uităm la sistemul de sănătate de astăzi, din România, e un sistem care produce o nemulţumire generală”, a afirmat Cristian Buşoi.

Potrivit acestuia, pacienţii sunt nemulţumiţi, pentru că, deşi plătesc asigurări de sănătate şi teoretic ar trebui să aibă acces la serviciile medicale, „îşi dau seama că lucrurile nu stau chiar aşa” , sunt nemulţumiţi de modul cum e organizat sistemul de sănătate, de faptul că „trebuie să plătească din propriul buzunar” anumite servicii, „sunt nemulţumiţi că nu au acces, cei din mediul rural şi din urbanul mic, la servicii de sănătate de calitate”. El a mai spus că şi medicii „sunt extrem de nemulţumiţi” de nivelul de salarizare şi de modul cum sunt valorizaţi şi respectaţi de societate.

La rândul său, primarul Emil Boc a spus că sistemul de sănătate şi cel administrativ sunt cele mai puţin reformate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.