Părinții lui Bogdan Gigină, plângere împotriva DNA

0

Părinţii poliţistului Bogdan Gigină, decedat în urma unui accident rutier în timp ce făcea parte din coloana oficială a fostului ministru Gabriel Oprea, au depus o plângere la instanţa supremă priving tergiversarea dosarului în care este investigat Oprea.

Obiectul plângerii este contestaţie durată proces, primul termen fiind stabilit pentru 1 februarie.

„S-a lucrat în acest dosar, s-a lucrat constant. Noi investigăm şi premisele sau condiţiile în care s-a produs şi moartea victimei, practic avem şi infracţiunea care vizează uciderea din culpă. S-au făcut mai multe expertize în dosar pentru că au fost necesare şi anumite expertize tehnice pentru a stabili foarte clar circumstanţele în care s-a produs acest eveniment tragic. Dosarul este în curs de finalizare în acest moment”, a declarat Laura Codruţa Kovesi, în octombrie 2017.

Decizia Curţii Constituţionale privind abuzul în serviciu a influenţat maniera în care DNA a făcut cercetările în acest caz, procurorii trebuind să stabilească dacă s-a încălcat legislaţia primară, o lege sau o ordonanţă de urgenţă, a explicat atunci procurorul şef al DNA.

„În cursul anului trecut a apărut o decizie a Curţii Constituţionale care se referă la modul în care este reglementată infracţiuea de abuz în serviciu în Codul Penal. (…) La momentul în care acuzaţiile s-au formulat, ele aveau la bază un Regulament al circulaţiei pe drumurile publice. Acesta este motivul pentru care un pic ancheta a trebuit să vizeze şi aceste aspecte. Suntem în curs de finalizare, n-aş putea să estimez un termen în ceea ce priveşte soluţia. Nu pot să spun nici ce soluţie va fi, pentru că aceasta va fi decizia ddecisă de procurorul de caz. Cu siguranţă, până la sfârşitul acestui an, dosarul va fi soluţionat”, a completat Kovesi, într-un interviu realizat de Iniţiativa România în parteneriat cu revista Vice România, Fundaţia Friedrich Naumann pentru Libertate şi Ambasada Canadei, în cadrul proiectului Once Upon a Time in Romania.

În această cauză procurorii îl acuză pe Gabriel Oprea de abuz în serviciu şi ucidere din culpă.

Conform DNA, la momentul producerii accidentului, Bogdan-Cosmin Gigină făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire al ministrului Gabriel Oprea.

Potrivit Mediafax, procurorii fac cercetări de mai bine de doi ani.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.