„Star Wars: The Last Jedi”, favorit la premiile Empire

0

„Star Wars: The Last Jedi” conduce în topul nominalizărilor pentru premiile Empire, acordate de revista britanică de film cu acelaşi nume în urma votului cititorilor, având şanse de câştig la nouă categorii, relatează vineri Press Association.

Succesul de box office regizat de Rian Johnson se află pe lista scurtă pentru râvnitul premiu acordat celui mai bun film, unde va concura cu „Get Out”, „Call Me By Your Name”, dar şi cu superproducţiile „Thor: Ragnarok” şi „Wonder Woman”.

Rian Johnson este nominalizat şi el la categoria cel mai bun regizor, în timp ce principalele staruri ale filmului, John Boyega şi Daisy Ridley, sunt în cursă pentru premiile acordate celui mai bun actor şi celei mai bune actriţe.

Pe lista scurtă pentru premiul Empire acordat celei mai bune actriţe se mai află şi Gal Gadot (Wonder Woman), Frances McDormand (Three Billboards Outside Ebbing, Missouri), Emma Watson (Beauty and the Beast) şi Tiffany Haddish (Girls Trip).

Gary Oldman, care a câştigat deja un Glob de Aur în această lună pentru rolul Winston Churchill în drama de război „Darkest Hour”, va concura pentru premiul de la categoria masculină, pe lângă Boyega, cu Hugh Jackman (Logan), Andy Serkis (War For The Planet Of The Apes) şi Armie Hammer (Call Me By Your Name).

Thrillerul apreciat de critică „Baby Driver” al lui Edgar Wright, în care apare şi actorul căzut în dizgraţie Kevin Spacey, a primit cinci nominalizări printre care la categoriile cel mai bun regizor, cel mai bun thriller şi cea mai bună coloană sonoră.

Actorul din rolul principal, Ansel Elgort, concurează pentru premiul acordat celui mai bun actor debutant, alături de Daniel Kaluuya (Get Out) şi Timothee Chalamet (Call Me By Your Name).

Alături de Wright şi Johnson la categoria cel mai bun regizor este nominalizată şi regizoarea Patty Jenkins (Wonder Woman), dar şi Taika Waititi (Thor: Ragnarok) şi creatorul „Get Out”, Jordan Peele.

La categoria televiziune, Claire Foy din „The Crown” a fost nominalizată la categoria cea mai bună actriţă, alături de vedetele din „Big Little Lies” Nicole Kidman şi Reese Witherspoon, dar şi Elisabeth Moss (The Handmaid’s Tale) şi adolescenta din „Stranger Things” Millie Bobby Brown.

Cele patru producţii concurează şi la categoria cel mai bun serial tv, alături de „Twin Peaks”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.