Mahmoud Abbas, mesaj către statele UE
Preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), Mahmoud Abbas, a lansat luni un apel către cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene, îndemnându-le să recunoască ”rapid” Palestina ca stat independent, apreciind că aceasta nu vine în ”contradicţie” cu ”reluarea negocierilor” de pace cu Israelul, relatează AFP.
”Noi considerăm într-adevăr Uniunea Europeană drept un adevărat partener şi prieten şi din acest motiv cerem ţărilor membre să recunoască rapid statul Palestina”, a declarat Abbas, care a venit la Bruxelles să caute sprijin din partea europenilor după ce preşedintele american Donald Trump a recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului.
”Nu există nicio contradicţie între recunoaştere şi reluarea negocierilor”, a insistat el, în contextul în care nouă ţări ale UE au recunoscut statul palestinian în trecut, un demers pe care UE nu-l are în vedere pe ansamblu în acest stadiu.
”Aceasta ar încuraja poporul palestinian să continue să spere în pace” şi să ”deschidă uşa păcii”, a îndemnat Mahmoud Abbas.
”Suntem hotărâţi să continuăm negocierile, deoarece noi credem că acesta este singurul mod de a avansa pentru a găsi o soluţie negociată şi a face pace cu Israelul”, a asigurat Abbas.
Dintre cele 28 de ţări membre ale UE, Suedia a recunoscut oficial statul palestinian în 2014, notează AFP. Alte opt ţări au făcut acelaşi lucru înainte de intrarea lor în UE: Malta şi Cipru, Ungaria, Polonia, Bulgaria, România, Republica Cehă şi Slovacia, respectiv fosta Cehoslovacie. Ţările est-europene au recunoscut statul palestinian înaintea căderii blocului comunist.
Ministrul de externe al Sloveniei, Karl Erjavec, a pledat luni pentru o recunoaştere de către ţara sa a statului palestinian, chiar şi fără o poziţie comună a UE. ”Cred că este momentul potrivit pentru a sprijini Palestina. Dacă Slovenia doreşte să arate că are o politică externă independentă, acum este momentul potrivit”, a declarat el cotidianului sloven Delo, citat de agenţia EFE.