Creşte accesul la medicamente şi servicii medicale

0

Creşterea accesului persoanelor asigurate la medicamente şi servicii medicale, debirocratizarea şi transparentizarea activităţii furnizorilor de servicii medicale, dar şi disciplina contractuală a acestora sunt noutăţi ale Contractului-cadru pe anul 2018 faţă de cel pe anul 2017 (a cărui aplicabilitate a fost prelungită şi pentru trimestrul I al anului 2018).

Potrivit unui comunicat de presă al CNAS, varianta actualizată a proiectului Contractului-cadru ce va reglementa condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2018, ca urmare a negocierilor şi consultărilor cu organismele profesionale şi reprezentanţii furnizorilor de servicii medicale, a fost postată pe site-ul CNAS (www.cnas.ro), informează Agerpres.

„Astfel, proiectul prevede că începând cu data de 1 iulie 2018 asiguraţii vor putea obţine medicamentele cu şi fără contribuţie personală de la oricare farmacie din ţară aflată în contract cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Actuala reglementare, conform căreia farmacia trebuie să fie în contract cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate ca şi medicul prescriptor, va mai fi aplicată doar pentru medicamentele care fac obiectul contractelor cost-volum-rezultat. Similar, şi investigaţiile paraclinice recomandate de medicii aflaţi în contract cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate vor putea fi efectuate de la 1 iulie a.c. la oricare furnizor de profil din ţară, indiferent cu ce casă de asigurări de sănătate se află acesta în relaţii contractuale”, se arată în comunicat.

Totodată, în pachetul de servicii medicale de bază pentru asiguraţi se introduc noi servicii ce vor fi oferite de medicul de familie, cum ar fi măsurarea continuă a tensiunii arteriale pentru 24 de ore (Holter-TA), eliberarea adeverinţei pentru încadrarea în muncă a persoanelor aflate în şomaj şi eliberarea fişei sintetice pentru copilul încadrat în grad de handicap.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.