Filme românești, la Festivalul de la Rotterdam

0

Filmele ”Pororoca” (regia, Constantin Popescu” coproducţie România-Franţa, 2017), ”Soldaţii. Poveste din Ferentari” (regia Ivana Mladenovic, coproducţie România, Serbia, Belgia, 2017) şi ”Totul este foarte departe” (regia Emanuel Pârvu, 2017) vor fi proiectate în premieră în Olanda, în cadrul Festivalului internaţional de film de la Rotterdam (IFFR).

Potrivit ICR Bruxelles, vor avea loc trei proiecţii pentru fiecare peliculă (cu subtitrare în limba engleză), în competiţia oficială a festivalului, ce se va desfăşura în perioada 24 ianuarie – 4 februarie 2018.

Lungmetrajele ”Pororoca” şi ”Soldiers. Story from Ferentari” (Soldaţii. Poveste din Ferentari) vor fi proiectate în secţiunea ”Voices 2018” a festivalului.

De asemenea, „Soldaţii. Poveste din Ferentari”, debutul în lungmetraj al regizoarei Ivana Mladenovic, a fost selectat în competiţia „Bright Future” a Festivalului Internaţional de Film de la Rotterdam, conform unui comunicat al producătorilor, HiFilm.

Lungmetrajul, adaptare liberă a romanului omonim scris de Adrian Schiop şi apărut la editura Polirom în 2013, va fi lansat în cinematografele româneşti luna viitoare, pe 2 februarie.

Filmul spune povestea lui Adi, un antropolog în vârstă de 40 de ani, părăsit de curând de iubita lui, care se mută în Ferentari pentru a documenta un doctorat despre manele. Acolo, îl întâlneşte pe Alberto, un rom sărac, fost puşcăriaş, care promite să îl ajute să cunoască cântăreţi. Destul de repede, cei doi încep o relaţie. Când banii se termină, amândoi se trezesc captivi într-un apartament în care se iubesc sincer şi se folosesc unul de altul.

Scurtmetrajul ”Everything is Far Away (Totul este foarte departe) va fi proiectat în programul ”Long Distance”, secţiunea ”Voices Short 2018”, în prezenţa regizorului Emanuel Pârvu şi a producătoarei de film Miruna Berescu, directoarea Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul şi consultantă a filmului în relaţia cu festivalurile. Cineaştii români vor contextualiza filmul şi vor dialoga cu publicul după proiecţiile din 28 şi 29 ianuarie. Jurnalista de film Boglárka Nagy este invitată a festivalului din partea presei române de gen.

Emanuel Pârvu este actor şi regizor cunoscut pentru regizarea filmelor ”Meda” sau ”Partea nu prea fericită a lucrurilor” (2017), ”În Puii Mei!” (2010) şi ”Meda” (2016), iar ca actor pentru ”Amintiri din epoca de aur” (2009), ”Bacalaureat” (2016) şi ”Aniversarea” (2017).

”Este o plăcere să revin la FIF Rotterdam, unde am participat în 2016 cu Miruna Berescu – în calitate de producător, reuşind să găsim parteneriate de post-producţie pentru lung metrajul ”Meda” sau ”Partea nu prea fericită a lucrurilor”, foarte benefic cinematografiei româneşti. Cu sprijinul ICR Bruxelles şi graţie întâlnirilor ocazionate de FIF Rotterdam cu profesionişti din industria filmului, am reuşit sa ducem la bun sfârşit proiectul nostru, distins cu premiul pentru regie şi premiul pentru interpretare masculină în cadrul Competiţiei Oficiale a Festivalului de Film de la Sarajevo”, a declarat regizorul Emanuel Pârvu pentru ICR Bruxelles.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.