ANAF vinde bunuri confiscate la prețuri mici

Share:

Agenția Națională de Administrare Fiscală a început să vândă, printre altele, hoteluri, blocuri de locuințe, vile, apartamente, spații comerciale și birouri, terenuri agricole, camioane şi autoturisme, toate confiscate de la datornici.

Serviciul colectare-executare silită persoane juridice, din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Constanța are la vânzare o gamă largă de imobile.

 Pe data de 23 ianuarie 2018 este programată prima licitație pentru vânzarea:

– unui apartament cu două camere, cu suprafața de 37,10 metri pătrați, situat în Constanța, Aleea Fragilor, nr. 11, bloc P2, scara D, etaj 4, apartament 80. Imobilul a aparținut debitorului Dumitru Tita. Prețul de pornire a licitației este de 157.612 lei (exclusiv TVA);

– unui apartament cu o cameră, bucătărie, baie, hol, cu suprafața utilă de 33,45 metri pătrați, confort 1, situat în Constanța, strada Berlin, nr. 20, parter, apartament 3. Imobilul a aparținut debitorului Laura Dorobanțu. Prețul de pornire a licitației este de 178.239 lei (exclusiv TVA).

Pe data de 30 ianuarie 2018 este programată prima licitație pentru vânzarea:

– unui apartament cu trei camere, confort II, cu suprafața de 47,43 metri pătrați. Imobilul este situat în Constanța, strada Sergent Nicolae Grindeanu, nr. 87, bloc M7, scara C, parter, apartament 43. A aparținut debitorului Cosmin Tinta. Prețul de pornire a licitației este de 163.455 lei (exclusiv TVA);

– unei clădiri (locuință) cu patru camere și dependințe, cu suprafața de 96 metri pătrați plus teren aferent de 300 metri pătrați. Imobilul este situat în localitatea Lumina, strada Cuza Vodă, nr. 4. A aparținut debitorului Ionuț Valentin Untaru. Prețul de pornire a licitației este de 144.863 lei (exclusiv TVA);

– unui apartament cu două camere, confort I, cu suprafața de 49,28 metri pătrați. Imobilul este situat în Constanța, bdul. Tomis, nr. 238, bloc TD17, scara B, etaj 4, apartament 31. A aparținut debitorului Marian Neagu. Prețul de pornire a licitației este de 165.408 lei (exclusiv TVA).

Pe data de 8 februarie 2018 este programată prima licitație pentru vânzarea unui imobil compus din:

– o construcție reprezentând stație de pompare, cu suprafața de 61 metri pătrați, cu prețul de 32.514 lei (exclusiv TVA);

– o construcție reprezentând clădire pavilion poartă, cu suprafața de 143 metri pătrați, cu prețul de 114.820 lei (exclusiv TVA). Ambele construcții sunt situate în orașul Ovidiu, pe strada Uzinei, nr. 1, obiectiv CET Ovidiu, trup 1. Au aparținut debitorului Nefermin SRL.

Tot pe 8 februarie 2018 este programată a treia licitație pentru vânzarea următoarelor bunuri:

– un apartament cu trei camere, cu suprafața de 68,4 metri pătrați. Imobilul este situat în Mangalia, strada M.I. Dobrogeanu, bloc N1, scara B, parter, apartament 13. A aparținut debitorului KG Nav Ship SRL. Prețul de pornire a licitației este de 122.246 lei (exclusiv TVA);

– Hotel Prahova (P + 5E), cu suprafața de 1.630 metri pătrați și teren aferent de 4.678 metri pătrați. Imobilele au aparținut debitorului Prahova Estival 2002. Prețul de pornire a licitației este de 5.482.155 lei (exclusiv TVA);

– clădirea Hotelului Romanța (P+5E), cu suprafața construită de 2.144,5 mp, la prețul de 4.826.783 lei (fără TVA),

– clădirea Club de noapte, cu suprafața construită de 404 mp, la prețul de 190.348 lei (fără TVA)

– un teren intravilan, curți construcții, în suprafață de 14.336 mp, la prețul de 2.381.600 lei (fără TVA). Imobilele sunt situate în stațiunea Neptun, Complexul Hotelier Romanța. Au aparținut debitorului Romanța Estival 2002 SA.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.