Datoria guvernamentală, în scădere

Datoria guvernamentală a României se situa, la sfârşitul trimestrului trei din 2017, la 35,7% din PIB, în scădere faţă de nivelul de 36,3% din PIB înregistrat în perioada similară din 2016, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică, Eurostat, potrivit Agerpres.

Comparativ cu trimestrul trei din 2016, trei state membre UE au înregistrat în perioada iulie – septembrie 2017 o creştere a datoriei guvernamentale ca raport din PIB, în timp ce în 24 state membre (inclusiv în România) datoria guvernamentală a coborât iar în Letonia a rămas stabilă.

Cel mai scăzut nivel al datoriei guvernamentale ca raport din PIB în trimestrul trei din 2017 s-a înregistrat în Estonia (8,9%), Luxemburg (23,4%), Bulgaria (25,6%), Cehia (35,1%) şi România (35,7%), iar cel mai ridicat în Grecia (177,4%), Italia (134,1%) şi Portugalia (130,8%).

În Uniunea Europeană, nivelul datoriei guvernamentale a scăzut de la 82,9% din PIB în perioada iulie – septembrie 2016 până la 82,5% din PIB în trimestrul trei din 2017. În cazul zonei euro, datoria guvernamentală a scăzut de la 89,7% în perioada iulie – septembrie 2016 până la 88,1% din PIB în trimestrul trei din 2017.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.