Mesaj neobișnuit al Coreei de Nord

0

Coreea de Nord a adresat joi un mesaj neobişnuit ”tuturor coreenilor”, în care regimul de la Phenian afirmă că doreşte să se avanseze către reunificarea peninsulei, fără intervenţie externă, potrivit agenţiei oficiale de presă nord-coreene KCNA, relatează Reuters.

În acest mesaj, difuzat după o conferinţă comună între Guvernul nord-coreean şi reprezentanţi ai partidului şi unor organizaţii de la Phenian, Republica Populară Democratică Coreeană (RPDC) apreciază că toţi coreenii ”trebuie să promoveze contactele, călătoriile, cooperarea între Nord şi Sud”, dând asigurări în acelaşi timp că Phenianul va zdrobi toate obstacolele susceptibile să împiedice izbânda unui asemenea proiect, potrivit news.ro.

Este necesar, se arată în depeşă, că toţi coreenii îşi mobilizează întreaga energie pentru a potoli tensiunile militare şi a crea un climat de pace în peninsula coreeană. Tensiunile militare constituie un ”obstacol important” în calea îmbunătăţirii relaţiilor între cele două Corei şi a unificării lor, explică KCNA.

Exerciţiile militare efectuate în comun cu ”forţe exterioare” s-au dovedit dăunătoare dezvoltării relaţiilor între cele două Corei, adaugă agenţia. Niciun detaliu nu s-a oferit cu privire la ceea ce s-a discutat în această reuniune la Phenian. În comunicatul nord-coreean se arată că ea era menită să pună în practică urările lui Kim Jong-un cu ocazia Anului Nou. Liderul nord-coreean s-a declarat atunci pregătit să dialogheze cu Coreea de Sud şi în favoarea unei îmbunătăţiri a relaţiilor între cele două Corei.
Acest mesaj a fost publicat cu câteva ore înainte de sosirea în Coreea de Sud a unei delegaţii nord-coreene în vederea Jocurilor Olimpice de la Pyeongchang, între care 12 jucătoare de hochei nord-coreene, care vor face echipă comună cu colegele lor din Sud, potrivit Agerpres.

Sportivele nu au răspuns vreunei întrebări, la coborârea din autobuzul cu care au trecut frontiera puternic militarizată dintre cele două Corei. Ele s-au dus la Centrul Naţional de Antrenament de la Jincheon, situat la 90 de kilometri sud de Seul.

Jocurile de la Pyeongchang încep pe 9 februarie. Cele două Corei au convenit să defileze sub acelaşi steag la ceremonia de deschidere şi să alinieze o echipă comună în turneul feminin de hochei pe gheaţă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.