Neagu Djuvara, înmormântat cu onoruri militare

0

Slujba de înmormântare a istoricului Neagu Djuvara va avea loc duminică, 28 ianuarie, la Catedrala greco-catolică din Bucureşti, anunţă Episcopia Greco-Catolică de Bucureşti.

Trupul neînsufleţit al istoricului şi scriitorului Neagu Djuvara va fi depus la Catedrala greco-catolică „Sfântul Vasile cel Mare” din Bucureşti din strada Polonă nr. 50, iar cei care l-au cunoscut pot să-l omagieze vineri, între orele 17.00 şi 21.00, şi sâmbătă, între orele 9.30 şi 21.00.

Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala greco-catolică „Sfântul Vasile cel Mare” din strada Polonă, nr. 50, duminică, 28 ianuarie, începând cu orele 12.00.

Prohodul va fi oficiat, la cererea expresă a lui Neagu Djuvara, de către episcopul greco-catolic de Bucureşti.

„Vor fi prezenţi, la invitaţia familiei, un reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române şi parohul comunităţii catolice de limbă franceză din Capitală. Sicriul va fi condus, apoi, la mormântul familiei Djuvara din cimitirul Bellu, unde episcopul va rosti dezlegarea”, se arată într-un comunicat de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Bucureşti, potrivit Mediafax.

Vor fi aduse onorurile militare cuvenite pentru un Cavaler al ordinului naţional „Steaua României”, mai precizează instituţia.

Istoric, filozof, jurnalist şi romancier, Neagu Djuvara a încetat din viaţă, joi, 25 ianuarie, la 101 ani.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.