Zeci de rectori susțin nominalizarea lui Popa la Educație

Numărul rectorilor de universităţi din întreaga ţară care sprijină nominalizarea lui Valentin Popa ca ministru al Educaţiei Naţionale a ajuns duminică la 45, după ce încă 15 au semnat scrisoarea deschisă de susţinere a acestuia în funcţia respectivă, document care sâmbătă avea 30 de semnatari.

„Cu o experienţă de peste 25 de ani în educaţie, domnul profesor Valentin Popa a parcurs toate etapele carierei academice, afirmându-se ca un cadru didactic şi cercetător de prestigiu în domeniul său de activitate. Activitatea managerială a domniei sale a debutat în anul 2004, fiind încununată prin alegerea ca rector al Universităţii ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava, dar şi ca preşedinte al consorţiului ‘Academica Plus’, care reuneşte 11 universităţi din România”, se arată în scrisoarea deschisă.

Potrivit semnatarilor, Valentin Popa a reuşit transformarea Universităţii „Ştefan cel Mare”, care oferă „un climat potrivit pentru performanţă în dezvoltarea profesională”.

„Cu o personalitate dinamică, de luptător, alături de întreaga comunitate academică, domnul rector Popa a reuşit transformarea Universităţii ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava în ceea ce este astăzi: un număr dublu de studenţi, de patru ori mai multe programe de studii, o creştere majoră a fondurilor obţinute din activitatea de cercetare şi extinderea într-un ritm alert a infrastructurii universitare. Din ce în ce mai multe cadre didactice de o valoare incontestabilă au ales să fie titulare la Suceava, inclusiv din rândurile diasporei ştiinţifice româneşti, regăsind aici un climat potrivit pentru performanţă în dezvoltarea profesională”, se mai precizează în scrisoarea deschisă.

De asemenea, semnatarii afirmă că, prin punctele de vedere exprimate în cadrul reuniunilor Consiliului Naţional al Rectorilor, Valentin Popa a susţinut excelenţa şi calitatea în educaţie, dar şi accesul echitabil la resurse, dovedindu-se „un bun cunoscător al sistemului, extrem de pragmatic şi implicat, care stăpâneşte mecanismele de funcţionare şi finanţare universitară, cu viziune strategică, ancorată în tendinţele la nivel european şi global”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.