Halep, primită cu flori la revenirea în țară

0

Jucătoarea Simona Halep a fost internată pentru deshidratare după finala jucată sâmbătă la Australian Open, dar a fost externată duminică dimineaţă, şi s-a întors în România.

Sunt epuizată, voi face teste pentru problemele medicale. Sper ca următoarea finală de Grand Slam să o câştig. Este trist că nu am putut să câştig dar viaţa merge înainte. Este doar un meci de tenis. A fost greu, dar Caroline a meritat victoria”, a declarat Simona Halep la revenirea în ţară.

 Este a doua mobilizare generală pentru Simona, în ultimele patru luni. Pe 9 octombrie 2017, Simona Halep era primită la Salonul Oficial al aeroportului, după ce devenise, în premieră, numărul unu mondial. Acum, după a treia finală de Mare Şlem a carierei, Simona va ajunge mai repede în faţa românilor, pentru că nu mai merge întâi în zona de protocol a aeroportului. Simona este a 19-a cea mai longevivă #1 din tenisul feminin, cu 16 săptămâni de domnie, la una în spatele americancei Jennifer Capriati, dar în faţa unor nume grele precum Venus Williams, Arantxa Sanchez Vicario, Ana Ivanovic sau Garbine Muguruza.

Simona Halep a revenit în România, luni dimineaţă, în jurul orei 11:00, după finala pierdută la Australian Open, în faţa danezei Caroline Wozniacki. Fanii au promis că o aşteaptă la aeroport, Simona şi echipa sa vor oferi noi declaraţii, iar fanii îi pregătesc surprize.

Simona Halep a fost învinsă, sâmbătă, scor 6-7 (2), 6-3, 4-6, în două ore şi 50 de minute de joc, de daneza Caroline Wozniacki, numărul 2 WTA, în finala de la Australian Open. Efortul depus de-a lungul întregului turneu de la Australian Open a marcat-o pe sportiva din Constanţa. În timpul finalei, Halep a cerut intervenţia echipei medicale, iar tensiunea i-a fost măsurată pe teren.

În urma succesului de la Melbourne, Wozniacki a detronat-o pe româncă şi din fruntea ierarhiei mondiale. A fost a treia finală de Grand Slam pierdută de Halep, după cele de la Roland Garros, din 2014 şi 2017.

Simona Halep a coborât pe locul 2 în clasamentul WTA, dat publicităţii, luni, după Australian Open. Halep a fost 16 săptămâni lider WTA şi, după finala pierdută la Melbourne, în faţa Carolinei Wozniacki, daneza a revenit după şase ani pe locul I WTA.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.