Iliescu, despre scandalul Dragnea-SPP

Share:

Fostul președinte Ion Iliescu intervine în scandalul dintre preşedintele PSD Liviu Dragnea şi Serviciul de Protecție și Pază. În opinia lui Ion Iliescu, dacă anumiți actori politici suspectează că SPP face jocuri politice, atunci ei „trebuie să acționeze instituțional”. Mai mult, Iliescu avertizează că „trecerea SPP în subordinea Ministerului Administrației și Internelor nu ar face decât să genereze noi polemici, câtă vreme ministrul este un om politic”.

„Am remarcat în aceste zile o polemică în spațiul public, al cărei obiect îl reprezintă activitatea Serviciului de Protecție și Pază. Regret că această polemică privește o instituție de ale cărei servicii am beneficiat încă de la înființarea ei, și care s-a comportat ireproșabil în toți acești ani, îndeplinindu-și sarcinile fixate prin lege cu profesionalism și abnegație, indiferent de contextul politic sau social. De altfel, activitatea Serviciului a fost apreciată și de partenerii noștri, fie că este vorba de oaspeți ai statului român, fie că este vorba de responsabili politici și ai ONU din străinătate, care au beneficiat de protecția SPP.

În cazul în care sunt responsabili politici care au de făcut reproșuri în legătură cu unul sau altul dintre aspectele activității SPP, și cred că există probleme din această cauză, ei trebuie să acționeze instituțional, în acord cu cadrul constituțional și legal existent, mai ales că unii dintre ei sunt membri de drept în CSAT. Să nu confundăm instituția, cu oamenii care, la un moment sau altul, o conduc. Acest mod de a gândi și acționa a generat multe probleme în trecut, și va genera și acum, dacă se continuă acest mod de raportare la instituții. Există suficiente mecanisme instituționale pentru a rezolva asemenea situații. Să fie folosite, transparent și cu bună-credință.

Îmi permit să cred că tocmai actuala subordonare a Serviciului față de CSAT și din punct de vedere al controlului civil, Comisiilor de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Parlament oferă o garanție privitoare la nepolitizarea activității sale. Trecerea SPP în subordinea Ministerului Administrației și Internelor nu ar face decât să genereze noi polemici, câtă vreme ministrul este un om politic. Dacă toți cei care controlează activitatea SPP acționează conjugat și coerent pentru creșterea încrederii în instituții și în lege, se pot evita astfel de situații, care nu servesc interesul public”, a scris Ion Iliescu pe blog.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a făcut mai multe comentarii la adresa şefului SPP, Lucian Pahonţu, acuzându-l că se implică în politică. Ultima relatare legată de Pahonţu a fost făcută de Dragnea luni seara, după învestirea Guvernului Dăncilă.

„Este un coleg de-al nostru, Paul Stănescu – probabil că de aia are şi probleme acum sau poate că este o simplă coincidenţă – el a spus în mai multe întâlniri publice în ţară, la întâlniri ale CExN, că un bun prieten de-al lui a fost trimis de domnul Pahonţu care a spus că nu vorbeşte în numele dumnealui – eu cred că vorbea doar în numele dumnealui – şi a spus că undeva prin martie eu o să fiu executat şi că dumnealui să stea deoparte că o sa fie protejat şi chiar o să ajungă preşedintele partidului”, a relatat Dragnea la Antena 3.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, la începutul şedinţei de guvern, că a transmis încă de luni seara că nu vrea să beneficieze de protecţia ofiţerilor SPP, urmând să îndeplinească ”formalităţile legale în acest sens”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.