Rețeta decredibilizării totale

Este greu de crezut și de înțeles cum o țară poate involua și se poate decredibiliza, atât de rapid, în ochii cetățenilor săi și ai partenerilor internaționali. Din păcate, obsesiile liderilor politici de a controla și subordona totul unor interese de gașcă, atât de străine României, sunt tot mai mari, tot mai greu de mascat!

Liviu Dragnea a uitat toate promisiunile făcute în alegerile pe care le-a câștigat en-fanfare. Mult-clamatul program de guvernare a fost uitat cu desăvârșire, tot ceea ce mai contează astăzi este războiul total cu adversarii politici, și nu numai, ai PSD. Dragnea știe foarte bine că nu există niciun stat paralel, știe foarte bine că românii au fost mințiți, manipulați, sfidați sistematic în fiecare zi a guvernărilor Grindeanu, Tudose și Dăncilă. Teama cronică de închisoare îl face pe liderul suprem al PSD, ca și pe mulți dintre colegii săi, să arunce, iresponsabil, România şi milioanele de români, într-o luptă dusă pe viață și pe moarte cu instituțiile statului român. Departe de mine gândul de a spune că Iohannis nu a făcut și greșeli, și nu puține, că nu-și dorește obsesiv un al doilea mandat de președinte sau că Kovesi și Lazăr, șefii DNA și ai Parchetului General, nu conduc instituții în care s-au petrecut multe abuzuri, însă, de aici până la a dezinforma cu atâta tupeu, este o cale lungă!

Televiziunile obediente guvernării pesediste continuă să prostească alarmant de mulți alegători. Din păcate, într-o proporție covârșitoare, votanții PSD sunt din mediul rural, cu studii cel mult medii, sărăciți și apoi manipulați de lideri locali pervertiți, care îi tratează doar ca pe o masă de manevră, utilă doar în campaniile electorale!

În tot acest timp, se maximizează orice fel de abuz al procurorilor, orice fel de achitare într-o speță sau alta! Există, oare, vreun stat, fie el și mult mai modern, european, democratic și mai civilizat decât al nostru, în care rata de condamnări să fie de sută la sută? Câte achitări răsunătoare s-au petrecut în ultimii ani în SUA, Franța, sau Germania? La câte abuzuri ale procurorilor și ale polițiștilor am asistat, în aceste țări, în tot acest timp? Acolo nu există stat paralel?

Să fiu foarte bine înțeles. Orice abuz trebuie sancționat drastic, iar cel care se face vinovat de săvârșirea lui să fie nu numai dat afară din sistem, dar și trimis în fața instanțelor de judecată! Aici nu există nimic de negociat! Dar nu avem dreptul de a deforma total o realitate și așa alarmantă!

Prin Guvernul Dăncilă, Dragnea controlează total guvernarea, pârghiile Puterii, banii publici! Iohannis este perceput ca un obstacol care trebuie doborât, anihilat, cât mai rapid! De altfel, deciziile luate în direcția reducerii pârghiilor de influență ale acestuia sunt vizibile! Ca și jalnicele comisii de anchetă parlamentară a căror credibilitate se apropie de zero și care nu reprezintă, din păcate, decât niște instrumente politice prin care Dragnea vrea să-și impună influența. Nu înțeleg, totuși, cum un partid de anvergura PSD a ajuns un instrument atât de obedient în mâinile lui Liviu Dragnea. Nici Iliescu, nici Năstase, nici Geoană și nici Ponta nu au condus într-un stil atât de autoritar PSD. Însă, Dragnea nu uită și nu iartă și marea majoritate a colegilor săi se tem că ar putea rămâne fără funcții, fără „coledzi”, fără susținere în partid! De altfel, realitatea ultimilor doi ani a arătat, cu vârf și îndesat, că Dragnea i-a decapitat politic pe toți cei care au ieșit din cuvântul său. Nimeni nu a scăpat!

Din păcate, prezentul și viitorul apropiat arată sumbru, din ce în ce mai sumbru. PSD a pus în practică o rețetă perversă, o rețeta a decredibilizării totale a României. Cât timp mizele personale, de gașcă, primează în fața interesului național, situația este clară! Și atunci ce mai este de făcut?

Un editorial de Iulian Badea

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.