Tăriceanu, audiat la Comisia SRI

Claudiu Manda, preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI, a confirmat marţi audierea la comisie a preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, data urmând să fie stabilită în perioada care vine.

„Am informat comisia că am avut o discuţie cu dl Tăriceanu şi i-am spus că îl invităm la comisie. Domnia sa a acceptat, urmând ca în perioada următoare să stabilim data şi ora la care să fie această audiere”, a declarat Claudiu Manda, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că vor exista „câteva puncte de interes”, fără a da însă alte detalii.

„Sunt câteva puncte de interes, nu o să le dezvolt acum, unele au apărut în contextul discuţiilor de la comisie, s-a făcut referire la calitatea domniei sale de vicepreşedinte CSAT în vremea în care era prim-ministru. Dl Tăriceanu a spus diferite lucruri în spaţiul public şi cred că şi domnia sa are să ne aducă în atenţie diferite aspecte pe care comisia le poate evalua, analiza şi controla pentru a primi un răspuns şi domnia sa şi opinia publică”, a afirmat senatorul PSD.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.