Vasilescu nu vede o criză pe piețele financiare

0

Pieţele financiare sunt afectate de fenomene care au explicaţii în evenimente punctuale, precum schimbarea la vârful FED, datele economice din SUA şi o corecţie a preţului acţiunilor, dar nu pot fi interpretate ca un semn de criză, susţine Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională a României (BNR).

„Eu am spus şi repet că nu este un semn de criză. Au fost şi proroci care s-au grăbit să spună că gata începe o nouă criză. Nu este un semn de criză. Nu este vânt de recesiune, nu este vânt de şomaj. De ce să fie criză?”, a declarat marţi, pentru Agerpres, Adrian Vasilescu.

Potrivit acestuia, pieţele financiare internaţionale sunt afectate de câteva fenomene care au explicaţii în evenimente punctuale şi care nu au nicio tendinţă de a-şi ramifica şi întinde efectele.

Adrian Vasilescu a menţionat instalarea noului preşedinte al FED, Jerome Powell, datele economice din SUA care arată o creştere a veniturilor şi o restrângere a şomajului la un nivel record, precum şi o corecţie aşteptată a burselor după o creştere masivă a acţiunilor anul trecut.

Acesta a precizat că efectele s-au simţit şi pe piaţa din România.

Principalii indici ai bursei de pe Wall Street, Dow Jones Industrial Average şi S&P 500 Index, au înregistrat în timpul şedinţei de tranzacţionare de luni cel mai semnificativ declin din 2011, în condiţiile în care investitorii estimează că Rezerva Federală a SUA (Fed) va fi nevoită să majoreze rapid dobânzile după ce randamentul la obligaţiunile de stat pe 10 ani a atins cea mai ridicată valoare din ultimii patru ani, transmit Reuters, DPA, Bloomberg şi AP.

Mai mult, indicele Dow Jones a scăzut până la 1.597,08 puncte, cel mai redus nivel înregistrat vreodată.

Indicele Dow Jones s-a depreciat până la finalul şedinţei de luni cu 4,60%, ajungând la valoarea de 24.345,75 puncte, în scădere cu 1.175,21 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, în timp ce indicele S&P 500 a scăzut cu 4,10%, la 2.648,94 puncte, iar indicele Nasdaq Composite Index a înregistrat un declin de 3,78%, la 6.967,53 puncte.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.