SUA, sancțiuni la adresa Venezuelei

0

Statele Unite sunt aproape de a lua decizia privind impunerea unor sancţiuni de restricţionare a importului de petrol din Venezuela, a declarat, miercuri, secretarul de Stat Rex Tillerson, încheindu-şi turul oficial efectual în cinci state din America Latină, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Rex Tillerson a declarat că Statele Unite, Mexicul şi Canada au avut deja o întrevedere trilaterală, săptămâna trecută, în cadrul căreia au analizat impactul unei astfel de decizii.

Tillerson a mai adăugat că l-a informat pe preşedintele american cu privire la dezvoltarea acestei idei.”Mi-a spus că ştie că nu am fost de acord cu această idee în trecut, iar eu i-am răspuns că lucrurile s-au schimbat. Drept urmare, îi vor prezenta situaţia şi el va lua o decizie”, a declarat Tillerson.

Interzicerea importului de petrol din Venezuela ar reprezenta o intensificare a presiunii financiare asupra Venezuelei, stat membru al Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC). Până acum, sancţiunile impuse de SUA au vizat doar membri ai guvernului.

Pe 31 iulie 2017, Statele Unite au impus sancţiuni juridice şi financiare contra preşedintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, catalogat drept „dictator”.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.