BUZZCamp, zece ani de la prima ediție

0

Începând cu anul 2008, mii de tineri și sute de companii din întreaga țară s-au bucurat de existența unui eveniment dedicat dezvoltării personale, recrutării specializate și orientării în carieră. BUZZCamp a pus față în față de-a lungul celor 18 ediții cei mai căutați angajatori din domenii precum: IT, Marketing, Vânzări, Inginerie, Resurse Umane și PR, cu peste 30.000 de participanți dornici de a urma o carieră de succes.

BUZZCamp este instrumentul specialiștilor de HR inspirați, perfect pentru poziționarea, conturarea imaginii și atractivității brandului de angajator. În plus, oferă un boost recrutării, datorită targetării directe a candidaților potențiali. Evenimentul se organizează în cele mai mari centre universitare din țară: București, Cluj, Iași, Timișoara, Brașov, Sibiu, Craiova și Constanța. Reprezentanților companiilor de top li se alătură în cadrul conferințelor zeci de speakeri renumiți care au rolul de a motiva și de a inspira generațiile fresh.

Sentimentul că avem posibilitatea să contribuim la dezvoltarea tinerilor este unul uimitor. Cu siguranță, acesta este unul dintre factorii care ne determină să punem din ce în ce mai multă pasiune și implicare în organizarea evenimentului BUZZCamp. Dorim să oferim cât mai multe beneficii și oportunități tinerilor pentru a contribui cu adevărat la dezvoltarea lor pe plan personal și profesional și ne bucurăm în fiecare an când descoperim că prin intermediul evenimentelor noastre reușim să motivăm tinerii și să le oferim încredere, entuziasm, determinare și nu de puține ori un job. Încercăm la fiecare ediție să aducem cât mai multe oportunități tinerilor și să-i ajutăm să-și creeze un parcurs profesional complex”, a declarat Anca Nazarov, fondator Inspire Group.

Evenimentul se organizează bianual, iar în cadrul fiecărei ediții, companiile au parte de vizibilitate în fața a până la 1.000.000 de tineri high-potential din cele mai mari orașe din țară. În cadrul workshop-urilor, angajatorii fac primul pas în relația cu viitori potențiali angajați, selectați anterior conform criteriilor lor. Printre companiile care au interacționat cu sutele de participanți și care au avut posibilitatea de a profita de tool-urile de employer branding cu ajutorul evenimentului BUZZCamp se numără: P&G, L’Oreal România, DB Schenker, Hewlett Packard Enterprise, Vodafone, BRD, Engie, Miele, Telus International, British American Tobacco, Accenture, E&Y și multe alte organizații recunoscute la nivel internațional.

“Conferința la care am participat în cadrul evenimentului BUZZCamp Cluj 18 mi-a lăsat o impresie foarte bună oferindu-mi și o doză de entuziasm și încredere. Mi-a arătat că pot reuși orice dacă sunt suficient de motivată”, a adăugat unul dintre participanții BUZZCamp din Cluj.

Ediția cu numarul 19, The City of BUZZCamp, își propune să construiască împreună cu tinerii participanți un oraș în care abilitățile și competențele reprezintă bazele construcțiilor profesionale. Pentru aceștia, intrarea este complet gratuită. „City of BUZZCamp” își așteaptă locuitorii pe https://goo.gl/Ee8MyG .

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.