Deficitul de cont curent a „explodat” anul trecut!

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de peste 6,464 miliarde de euro, în perioada ianuarie – decembrie 2017, în creştere cu 84,79% comparativ cu perioada similară din 2016, se arată într-un comunicat de presă al Băncii Naţionale a României (BNR) remis, marţi, Agerpres.

„În structură, balanţa bunurilor şi balanţa veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 2,774 miliarde de euro, respectiv cu 566 milioane euro, iar balanţa serviciilor şi balanţa veniturilor secundare au înregistrat excedente mai mari cu 239 milioane euro, respectiv cu 135 milioane euro”, se arată în document.

În perioada ianuarie – decembrie 2017, datoria externă totală a crescut cu 1,044 miliarde de euro.

În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 68,754 miliarde de euro la 31 decembrie 2017 (73,2% din totalul datoriei externe), în scădere cu 1,3% faţă de 31 decembrie 2016. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat, la 31 decembrie 2017, nivelul de 25,200 miliarde de euro (26,8% din totalul datoriei externe), în creştere cu 8,3% faţă de 31 decembrie 2016.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 20,4% în perioada ianuarie – decembrie 2017, comparativ cu 30% în anul 2016. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 decembrie 2017 a fost de 5,4 luni, faţă de 6,3 luni la 31 decembrie 2016.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 decembrie 2017 a fost de 86,4%, comparativ cu 90,5% la 31 decembrie 2016.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.