Eveniment — 13 februarie 2018
Un polițist din Capitală s-a răsturnat cu mașina

Un poliţist local din Bucureşti care s-a răsturnat cu maşina şi a avariat alte trei autoturisme este cercetat de poliţişti care au stabilit că avea o alcoolemie de 1,14 alcool pur în aerul expirat. Reprezentaţii Primăriei Sector 3 au anunţat că agentul a fost suspendat din funcţie pe durata cercetărilor.

Un poliţist local din Capitală care s-a urcat, luni seară, băut la volan şi s-a răsturnat cu maşina este cercetat de către poliţiştii Brigăzii Rutiere.

“Conducatorul unui autoturism, în vârstă de 56 de ani, care se deplasa pe Bd. Basarabia, a pierdut controlul direcţiei de mers şi s-a răsturnat, fiind avariate şi 3 autoturisme parcate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1.14 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au anunţat reprezentanţii Brigăzii Rutiere.

Potrivit acestora, bărbatul a fost condus la INML pentru recoltarea de probe biologice, fiind constituit dosar penal pentru pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Reprezentanţii Primăriei Sector 3 au anunţat, marţi, că bărbatul a fost suspendat din funcţie, până la finalizarea anchetei.

“În urma accidentului în care a fost implicat un angajat al Direcţiei Generale de Poliţie Locală, la nivelul Primăriei Sectorului 3 a fost luată decizia suspendării din funcţie a angajatului în cauză începând cu data de astăzi, 13 februarie, până la finalizarea cercetărilor”, au anunţat reprezentanţii Primăriei.

Aceştia au precizat că vor colabora “în totalitate” cu anchetatorii pentru soluţionarea cazului.

Related Articles

Share

About Author

(0) Readers Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *