Rednic, demis de la Mouscron

0

Mircea Rednic, 55 de ani, a fost demis de Mouscron, echipă care ocupă locul 12 din 16 în Belgia, după ce antrenorul român a provocat un scandal uriaş.

Mouscron a anunţat printr-un comunicat oficial despărţirea de Mircea Rednic, la câteva zile după ce românul a provocat un scandal uriaşă prin câteva declaraţii incendiare.

„După ce a reuşit să menţină clubul în prima ligă şi a avut un start de sezon excelent, rezultatele lui Mircea Rednic nu au mai fost cele dorite. Cu doar 13 puncte obţinute în ultimele 18 meciuri, conducerea a trebuit să reacţioneze. Mai ales că în ultimele declaraţii, Mircea Rednic ne-a arătat că nu mai este implicat în proiectul nostru. Clubul nostru este ambiţios, dar nu cu orice preţ”, se arată pe site-ul oficial al lui Mouscron.

Mircea Rednic a ameninţat cu plecarea acum câteva zile în cazul în care nu-i vor fi aduşi jucători de valoare: „E o diferenţă incredibilă între bugetul lui Standard şi cel al lui Mouscron! Noi nici măcar nu am avut buget de transferuri. La Dinamo am trecut prin aceeaşi situaţie, clubul era în insolvenţă, salariile nu depăseau un anumit nivel şi nu se puteau face transferuri. Sunt obişnuit să lucrez în asemenea condiţii, însă în acest sezon e ultima dată când lucrurile stau aşa. Dacă Mouscron nu vrea să facă eforturi financiare, voi pleca! Nu-mi anunţ plecarea, dar ceva trebuie să se schimbe. Dacă clubul se mulţumeşte cu salvarea de la retrogradare, eu plec!”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.