Nicolescu: Companiile de stat trebuie evaluate separat!

0

Fiecare companie de stat ar trebui evaluată separat, pentru a se stabili cât la sută din profitul său va merge către dividende, iar statul va avea nevoie de aprobarea Comisiei Europene dacă vrea ulterior să acorde bani de investiţii către aceste companii, a declarat, marţi, Răzvan Nicolescu, senior-expert în cadrul Deloitte şi fost ministru al Energiei.

Aceasta după ce ministrul Energiei, Anton Anton, a declarat în mai multe rânduri că 90% din profitul companiilor va merge către bugetul de stat, iar companiile vor primi ulterior bani pentru investiţii din bugetul naţional, informează Agerpres.

„Ca mecanism nu sunt de acord cu acest lucru. Fiecare companie este un caz. Câteodată poţi să iei 100%, câteodată nu poţi să iei nimic. Trebuie să te uiţi la gradul de îndatorare a respectivei companii, la planurile de investiţii, dacă gradul de îndatorare permite împrumuturi. Ca regulă, orice fel de procent e greşit. Când eram ministru era 50% şi am încercat să schimb să scot acest 50% şi să fie în funcţie de caz”, a spus Nicolescu, în cadrul conferinţei ZF Power Summit.

El a arătat că, dacă statul ar da apoi alţi bani pentru investiţii companiilor, acest lucru este considerat ajutor de stat şi va trebui aprobat de Comisia Europeană.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.