Persoanele fizice pot cumpăra mașini second hand
Comisia pentru buget-finanţe din Senat a dat, marţi, un raport de respingere a proiectului legislativ care prevede că autovehiculele second-hand din străinătate vor fi comercializate doar de firme, iar persoanele fizice nu vor putea cumpăra decât cel mult un singur astfel de automobil în doi ani.
„Propunerea legislativă are în vedere o colectare mai eficientă a impozitelor la bugetul de stat şi eliminarea operaţiunilor comerciale nefiscalizate de autovehicule second-hand achiziţionate în spaţiul intracomunitar şi revândute în România. De asemenea, trebuie menţionat că România se confruntă în ultimii ani cu o creştere explozivă a înregistrărilor de autovehicule second-hand, fapt care a condus la o poluare fonică şi de mediu pentru cetăţenii României”, se arată în expunerea de motive a proiectului iniţiat de parlamentarii PSD.
Senatorul UDMR, Tanczos Barna, a susţinut, în şedinţa comisiei, că legea ar trebui să prevadă o soluţie de impozitare în cazul persoanelor fizice care cumpără maşini second-hand din străinătate doar pentru a le revinde.
Punctul de vedere al Ministerului de Finanţe a fost că prevederile propuse duc la încălcarea directivei europene privind TVA şi nu sunt de natură să reglementeze legislaţia în domeniul fiscal, deoarece nu au caracter fiscal. Totodată, Ministerul de Finanţe a precizat că nu susţine proiectul.
Potrivit textului legislativ, comercializarea autovehiculelor second-hand achiziţionate din afara ţării şi revândute în România se face doar de către persoanele juridice, iar persoanele fizice pot achiziţiona o dată la doi ani un singur autovehicul second-hand, pentru folosinţă proprie.