CE nu va activa articolul 7 în cazul României
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat că Executivul european nu intenţionează să propună activarea Articolului 7 în cazul României şi a încurajat autorităţile române să aplice recomandările din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), relatează Novinite.
În cadrul unei discuţii la Bruxelles despre relaţiile dintre Polonia şi Uniunea Europeană, Timmermans a subliniat că independenţa sistemului judiciar este o parte integrantă a asigurării statului de drept.
„Nu contestăm dreptul ţărilor membre UE de a-şi organiza sistemele judiciare, dar necesitatea de a reforma sistemul nu este niciodată o scuză pentru a impune controlul politic şi pentru eliminarea independenţei”, a spus prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, potrivit agenţiei bulgare de ştiri Novinite.
Frans Timmermans a precizat că Executivul european nu intenţionează să propună o măsură similară împotriva României, întrucât dialogul cu Bucureştiul se desfăşoară în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a încurajat autorităţile române să „depăşească ultima parte a maratonului” privind MCV, astfel încât Comisia să pună în aplicare intenţia de a renunţa la rapoartele de monitorizare.
„Asta le voi spune autorităţilor române: dacă faceţi tot ceea ce vă cerem, puteţi scăpa de MCV. Nu există niciun termen-limită pentru a renunţa la mecanism, acest lucru nu se întâmplă de la sine, românii trebuie să implementeze recomandările CE”, a mai declarat Timmermans.
Frans Timmermans va avea pe 1 martie, la Bucureşti, întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cu premierul Viorica Dăncilă, precum şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.
În cel mai recent raport privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, publicat în noiembrie 2017, Comisia Europeană a subliniat faptul că „Guvernul şi Parlamentul de la Bucureşti ar trebui să asigure transparenţa totală a procesului privind legile justiţiei şi să ţină seama, în mod corespunzător, de consultările desfăşurate în cadrul acestuia”.
De asemenea, Comisia a precizat că „o situaţie în care independenţa justiţiei şi evaluările sistemului judiciar sunt considerate valoroase şi li se acordă atenţia adecvată, inclusiv prin avizele Comisiei de la Veneţia, reprezintă o condiţie prealabilă pentru sustenabilitatea reformelor şi este un element important în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor stabilite prin MCV”.
La 7 februarie, Parlamentul European a organizat, în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg, dezbaterea cu tema „Ameninţări la adresa statului de drept provocate de reforma sistemului judiciar din România”.