Maria Grapini, implicare totală pentru combaterea traficului de persoane

0

Comisia LIBE a Parlamentului European a discutat, marți, 27 februarie, comunicarea Comisiei Europene cu privire la Raportul privind măsurile întreprinse de statele UE, în perspectiva aplicării Strategiei UE, pentru eradicarea traficului de persoane, respectiv pentru identificarea unor măsuri ferme și aplicate.

CE se declară convinsă că Uniunea Europeană a înregistrat progrese în eforturile sale de combatere a traficului de persoane, dar, având în vedere faptul că acest fenomen a continuat să evolueze, cere ca acțiunile specifice să fie intensificate, nu doar în interiorul Uniunii, ci și în exteriorul său. Comunicarea dezbătută marți, în Comisia LIBE, identifică priorități și propune acțiuni unitare și consolidate.

Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, membru al Comisiei, a transmis mass-media din România ideile centrale ale discuțiilor și un punct de vedere personal, în privința problemei majore, generată de traficul de persoane.

Cel mai important detaliu vizează decizia CE ca, din acest an, să prezinte oficial un studiu privind costurile economice, sociale și umane ale traficului de persoane. Documentele oficiale europene nu se opresc aici: vor urma studii și rapoarte privind progresele înregistrate, cele mai recente statistici în domeniul justiției penale referitoare la situația în UE în ceea ce privește traficul de persoane, cu sprijin din partea Eurostat, a autorităților naționale din domeniul statistic și a Rețelei UE de raportori naționali sau mecanisme echivalente privind traficul de persoane! Vor fi documente capitale pentru viitoarea strategie europeană, ce se vrea coerentă, unitară, chiar dacă există destule voci naționale care propun măsuri individuale, adaptate unui specific…întotdeauna diferit.

Cifrele dezastrului sunt edificatoare. Spre exemplu, în 2016, au fost identificate 11.600 de femei venite din Libia , 80% dintre acestea fiind  victime ale abuzurilor! Sumele vehiculate, în acest joc tragic al destinelor, sunt de aproximativ  jumătate de miliard de euro, într-un singur an, pentru o singura rută de trafic ilegal! Problemele sunt multe și complexe, complicitățile există la tot pasul, odată ce firme înființate legal au, spre exemplu, de câștigat de pe urma acestor abuzuri, întrucât victimele au nevoie de mâncare sau cazare, astfel că nu vor denunța niciodată tragica afacere.

Comisia LIBE a discutat și despre combaterea muncii forțate, despre ONG-urile care oferă asistență victimelor sau despre închiderea rutei Balcanilor.

Umanista Maria Grapini se declară convinsă că gravitatea problemei este una majoră și pledează pentru mai multă implicare.

“E o temă grea, care necesită implicarea tuturor! În PE, este pe agenda permanentă! Trebuie analizate imediat dimensiunea exactă a fenomenului, grupurile cu riscul cel mai ridicat,  apoi cele mai sensibile domenii și, ulterior, prin instrumentele financiare europene, identificate programele de finanțare ale UE în acest sens. Comisia din care fac parte, Comisia LIBE, consideră prioritară această problemă cu care se confruntă Europa și nu numai!“, a transmis, de la Bruxelles, Maria Grapini.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.