Accidente grave în Suceava și Botoșani
Accidente teribile în ţară. Un bărbat a rămas încarcerat, după ce a intrat cu maşina într-un stâlp, în Suceava. Un tânăr beat şi fără permis a furat un autoturism şi a provocat un accident grav, în Iaşi. Iar în Botoşani, un TIR scăpat de sub control a rupt doi stâlpi.
Un şofer de 25 de ani a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-un stâlp, informează România TV. În urma impactului, tânărul a rămas încarcerat. Pompierii militari l-au scos din maşină şi a fost dus de urgenţă la spital.
Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.
Prăpăd făcut de şofer băut şi fără permis în Iaşi. După ce a băut bine, bărbatul în vârstă de 26 de ani a furat dintr-o parcare autoturismul unui prieten şi a gonit nebuneşte. La un moment dat, potrivit martorilor, el a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, unde a lovit alte două maşini. La faţa locului a mers un echipaj de poliţie, care l-a găsit pe tânăr cu o alcoolemie de 0,91 în aerul expirat.
Nimeni nu a fost rănit, însă pagubele materiale sunt mari. Bărbatul este cercetat acum pentru conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului şi furt.
Accident grav şi în Botoşani. Şoferul unui TIR a pierdut controlul volanului, a derapat şi a rupt doi stâlpi de iluminat public şi un copac, în Botoşani. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Autotrenul a fost tractat de o firmă de asistenţă rutieră, iar conducătorul auto şi-a continuat drumul.