City Park Mall of Constanța, record de vizitatori în 2017

City Park Mall of Constanța își confirmă statutul de lider al regiunii, după un 2017 încheiat cu rezultate peste așteptări, an în care a investit semnificativ în modernizare și în optimizarea mixului comercial. Flagship în portofoliul NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor comercial din Europa Centrală și de Est, mallul a încheiat anul precedent cu o creștere de 46% a cifrei de afaceri a magazinelor și cu un număr total de peste 10 milioane de vizitatori, reconfirmându-și astfel poziția dominantă într-o regiune cu un specific sezonier extrem de ridicat.

Aceste rezultate au avut în spate o strategie de dezvoltare croită pe noile tendințe din retail și pe adaptarea constantă la exigențele clienților. Demersurile de modernizare a centrului și de optimizare a ofertei comerciale au făcut din City Park, în 2017, cel mai vizitat centru comercial din regiune, dovedindu-se a fi prima alegere în materie de shopping nu doar pentru constănțeni, ci și pentru pentru turiștii prezenți pe litoral în sezonul estival.

Adaptarea la așteptările vizitatorilor se regăsește și într-unul din principalii factori pentru care aceștia aleg City Park: oferta de branduri fashion. Unul din doi clienți care intră în centrul comercial o face pentru shopping de articole vestimentare, iar unul din trei spune că alege acest mall pentru că aici găsește brandurile favorite. Mai mult, City Park este singurul centru comercial din Constanța care găzduiește peste 100 de branduri unice, printre care Reserved, Buzz, Mohito, Napapijri, Tommy Hilfiger, Mango, Fossil, Levi’s, Sport Vision, Stefanel, US Polo Assn., Musette, LEGO, Pandora, Meli Melo Deco, NYX, MAC, Pizza Hut, Oro Toro, World Class sau Zara Home.

Tot în City Park, persoanele interesate de produse și servicii de frumusețe și îngrijire personală au acces la cea mai bogată ofertă de branduri de profil din județ: 19 branduri internaționale și naționale pentru toate nevoile și interesele.

Pe lângă completarea acestor segmente cu noi branduri, procesul de modernizare început anul trecut a presupus și îmbogățirea ofertei culinare, centrul găzduind, în prezent, 17 branduri cu specificuri gastronomice variate, pentru toate gusturile. Mai mult, centrul a inaugurat anul trecut și o terasă exterioară, cu vedere panoramică spre Lacul Tăbăcărie, ideală pentru sezonul cald.

„Deși este poziționat într-un oraș turistic, unde dinamica de consum se schimbă puternic în sezonul estival, City Park reușește să se mențină ca prima opțiune de shopping și divertisment din regiune, pe toată durata anului. Încă de la intrarea City Park în portofoliul NEPI Rockcastle, ne-am propus să creăm o destinație unică în Constanța, capabilă să se adapteze la tendințele pieței, iar rezultatele recente sunt o reconfirmare că demersurile noastre răspund exigențelor celor care ne trec pragul, dar și o motivare să continuăm să îmbogățim centrul cu aceeași dedicare.”, declară Iuliu Bartha, Asset Manager în cadrul NEPI Rockcastle.

În 2018, City Park Constanța își va continua dezvoltarea, prin adăugarea unor noi branduri așteptate de constănțeni, dar și prin extinderea parcării cu încă 2 niveluri, astfel încât creșterea numărului de vizitatori să nu le afecteze confortul.

Despre City Park Mall

Inaugurat în 2008, City Park Mall este principalul centru comercial din Constanța, cu un mix complet de branduri de shopping, peste 100 dintre ele fiind aduse în premieră pentru constănțeni, și opțiuni de petrecere a timpului liber.

City Park Mall se adaptează în permanență nevoilor clienților săi, oferindu-le cea mai avansată experiență de shopping și divertisment din Constanța. Vizitatorii pot viziona filmele preferate în singurul cinematograf cu tehnologie 4Dx din oraș și pot face sport într-o sală ultramodernă World Class, dotată cu piscină semiolimpică și echipamente de ultimă oră.

Față de momentul deschiderii, galeria City Park Mall și-a dublat capacitatea închiriabilă la 51.700 de mp, găzduind în prezent peste 200 de branduri pentru toate categoriile de vârstă și interese. City Park Mall se află într-un proces de reconfigurare, ce presupune extinderea zonei de food-court, dublarea spațiului de relaxare (seating area), precum și construirea a peste 250 de noi locuri de parcare, dispuse pe două etaje.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.