Dragnea o atacă pe Andronescu

0

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a declarat joi că premierul Viorica Dăncilă l-a sunat şi l-a anunţat că a decis să candideze pentru funcţia de preşedinte executiv al partidului, la congresul de sâmbătă, iar el o va vota cu toată convingerea. Pentru aceeaşi funcţie mai candidează Ecaterina Andronescu şi Nicolae Bănicioiu.

Liviu Dragnea a relatat că Viorica Dăncilă i-a spus că în ultimele zile a fost sunată de foarte mulţi colegi şi membre ale Organizaţiei de Femei a PSD, care au îndemnat-o să candideze.

Viorica Dăncilă l-a anunţat că a decis să candideze pentru funcţia de preşedinte executiv al partidului.

„I-am urat succes şi eu o voi vota cu toată convingerea”, a precizat Dragnea.

În schimb, Liviu Dragnea a atacat-o pe Ecaterina Andronescu pentru criticile formulate la adresa congresului.

Dacă nu suntem de acord cu nişte alegeri, de ce candidăm?”, a spus Dragnea.

El a susţinut că nu ştie cine şi-a depus candidatura la funcţiile care vor fi alese sâmbătă şi că în cadrul Comitetului Executiv Naţional de vineri vor fi aprobate sau respinse dosarele de candidatură. Dragnea i-a îndemnat pe cei care fac „scandal exagerat” să se gândească şi la formaţiunea din care fac parte.

„În Comitetul Executiv Naţional de mâine se aprobă orice dosar de candidatură sau se respinge, pentru că asta este procedura utilizată de acest partid de fiecare dată. Nu ştiu cât bine le face dumnealor acest scandal exagerat, dar cred că ar fi bine să se gândească şi la partidul pentru care zic că muncesc şi de care sunt foarte preocupaţi”, a precizat Dragnea, joi, într-o declaraţie acordată presei la Palatul Parlamentului.

Ecaterina Andronescu: Orice om are dreptul să îşi poată depune candidatura

Şi Ecaterina Andronescu vrea să fie președinte executiv al PSD. Fostul ministru al Educaţiei şi-a depus joi candidatura pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD, funcţie deţinută în prezent de Niculae Bădălău, declarând însă că nu era nevoie de alegeri în partid, iar dacă acestea au loc trebuiau supuse la vot toate funcţiile.

„Pentru preşedinte executiv, am depus-o în ideea nu că alerg după funcţii, niciodată nu am făcut asta, dar cred că trebuie menţinută competiţia în partid şi reprezentanţii la congres decid prin votul lor. (…) Aşa cum s-au desfăşurat toate congresele până acum, de fiecare dată, toate funcţiile au fost supuse din nou la vot pentru un nou mandat, pentru că altfel noi ne aflăm în interiorul unui mandate, în care toată lumea care a trecut prin votul congresului a obţinut un mandate de patru ani. Suntem încă la jumătatea mandatului”, a declarat Ecaterina Andronescu, întrebată fiind dacă era nevoie de un vot pentru toate funcţiile din cadrul PSD.

Întrebată cum comentează decizia Biroului Permanent PSD Bucureşti-Ilfov de a o susţine pe Viorica Dăncilă pentru aceeaşi funcţie, de preşedinte executiv, Andronescu a spus: „Orice om are dreptul să îşi poată depune candidatura”, completând că nu a discutat cu Liviu Dragnea despre decizia sa de a candida.

Nicolae Bănicioiu: Sper să fie o competiţie corectă

Nicolae Bănicioiu a susţinut, joi, la ieşirea din sediul PSD, că CEx nu are cum să nu îi valideze candidatura la funcţia de preşedinte executiv al partidului şi şi-a exprimat speranţa că va câştiga cel mai bun, ”nu neapărat cel dorit de şefi”.

”Sper ca într-adevăr sâmbătă să fie o competiţie corectă, o competiţie a proiectelor şi sper ca cel mai bun să câştige, nu neapărat cel dorit de şefi. (…) CEx nu are cum să nu-mi valideze această candidatură, din multe motive. În primul rând, pentru că sunt un vechi pesedist, poate chiar mai vechi decât mulţi din CEx. În al doilea rând, criteriile acelea încă nu sunt foarte clare, din punctul meu de vedere”, a afirmat Bănicioiu.

El a spus că a depus şi o hârtie de la Organizaţia PSD Brăila, care îl susţine.

”Niciunui membru PSD nu i se poate refuza nici accesul, dacă ocupă o poziţie de conducere sau de reprezentare a PSD, în sala de congres, nu i se poate refuza nici accesul la candidatură”, a susţinut el.

”Domnul Dragnea cred că susţine pe toată lumea, inclusiv pe mine, şi pe doamna Andronescu, şi pe doamna Dăncilă. (…) Domnia sa sunt convins că va susţine toţi membrii vechi de partid, camarazii de arme ai domniei sale, cu care a trecut prin multe bătălii electorale. (…) Cred că şi pe domnul Codrin Ştefănescu îl va susţine domnul Dragnea”, a mai declarat Bănicioiu.

Vicepreşedinţii şi secretarul general

Pentru funcţia de secretar general candidează actualul secretar general, Marian Neacşu, dar şi secretarul general adjunct al partidului Codrin Ştefănescu.

În cursa pentru vicepreşedinţi aleşi din partea regiunilor candidează mai mulţi social-democraţi. Potrivit unor surse din PSD citate de Mediafax, cele mai mari şanse le au Gabriela Firea şi Robert Negoiţă (regiunea Bucureşti-Ilfov), Şerban Valeca, Adrian Ţuţuianu, Cătălin Rădulescu şi Carmen Dan (regiunea Muntenia), Doina Fedorovici (regiunea Nord -Est), Gabriel Zetea şi Aurelia Fedorca şi Doina Pană (regiunea Nord-Vest), Roxana Mînzatu şi Bogdan Trif (regiunea Centru), Marian Oprişan şi Mirela Furtună (regiunea Sud-Est), Paul Stănescu şi Lia Olguţa Vasilescu (regiunea Oltenia), precum şi Natalia Intotero şi Mihai Fifor (regiunea Vest).

Candidaturile urmează să fie valitate în cadrul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, care va avea loc vineri, la Palatul Parlamentului. Congresul extraordinar va avea loc sâmbătă, 10 martie.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.